Primarul general Gabriela Firea a declarat joi că cei trei poliţişti locali care au fost agresaţi de ONG-urile OPTAR, Preţuieşte Viaţa şi Asociaţia Prelungirea Ghencea, precum şi de către consilieri de la USR, sunt internaţi în spital şi au fost depuse plângeri penale.
"Cei trei poliţişti locali care au fost agresaţi de către ONG-urile OPTAR, Preţuieşte Viaţa şi Asociaţia Prelungirea Ghencea, precum şi de către consilieri de la USR, sunt internaţi în spital, au ca şi diagnostic contuzie toracică prin agresiune, contuzie la umăr şi lovituri puternice la stern, în zona sternului", a afirmat Firea la Antena 3.
Ea a spus că s-au depus plângeri penale, iar Judecătoria sectorului 5 a deschis dosar penal in rem.
"S-au depus plângeri penale. Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a deschis dosar penal in rem. Aşteptăm şi noi rezultatele acestei anchete. Am pus la dispoziţie şi filmările de pe camerele de luat vederi din instituţia Primăriei Generale", a adăugat primarul general.
Ea a povestit cum s-a ajuns la scandalul din Primăria Capitalei.
"Suntem şi noi surprinşi că s-a ajuns la astfel de agresiuni în Primăria generală a Capitalei. Şedinţa a început la ora 12,00. Nimic nu părea să se întâmple excepţional. Am prezentat câteva din proiectele importante de pe ordinea de zi. Am amintit despre stimulentul de 200 de lei acordat de primărie familiilor în care apare un copil. Am anunţat acordarea sumei de un milion şi jumătate pentru înfiinţarea unei policlinici, a unui ambulatoriu lângă spitalul Victor Babeş, de boli infecţioase şi tropicale, pentru că este mare nevoie. S-a trecut la ordinea de zi şi s-au auzit nişte bubuituri, ţipete, vocea foarte ridicată şi, pe urmă, nişte persoane care au intrat în sala de consiliu şi care ţipau foarte tare, vorbeau urât, agresau persoanele din incinta sălii de consiliu", a explicat Firea.
Ea a afirmat că "a fost o acţiune concertată, organizată şi a avut o strategie în spate".
"Am predat poliţiei camerele de luat vederi şi se va vedea că, în momentul în care preşedintele de şedinţă, văzând ambuscada şi starea nepotrivită desfăşurării şedinţei, eu m-am ridicat în picioare, am vrut să mă retrag, iar tot acest grup violent şi agresiv s-a îndreptat către mine. Deci eu eram cea vizată. Se dorea, probabil, linşarea primarului general pentru că s-au îndreptat către mine. Dar, mă rog, au fost împiedicaţi să ajungă în proximitatea mea. Şi eu îmi pun întrebarea: Mai pot să vin la serviciu? Să-mi desfăşor activitatea conform legii? Sau trebuie să umblu cu SPP, cu bodyguarzi să mă apere de trei ONG-uri, finanţate de Soroş", a adăugat Gabriela Firea.
Aproximativ 20 de cetăţeni şi reprezentanţi ai unor asociaţii au intrat, joi, la şedinţa de Consiliu General, creând o busculadă, după ce au aşteptat aproximativ o oră la intrarea în Primăria Capitalei, pentru a li se permite accesul. AGERPRES