Era o noapte geroasă de ianuarie, în 2008, și doi americani se aflau la Paris, pe Champs-Élysée, încercând să cheme un taxi. Ningea în rafale, iar traficul era infernal. Aveau mai puțin de o oră să prindă zborul către New York. În timp ce circulația pe Champs-Élysée se bloca și mașinile claxonau, o singură lumină galbenă pâlpâia în depărtare - singurul taxi liber de pe tot bulevardul, pierdut la mai bine de cinci sute de metri depărtare. Nu aveau nici o șansă să ajungă la aeroport. Atunci, unul dintre ei, un bărbat de 34 de ani pe nume Travis Kalanick, a avut o sclipire genială ... Opt ani mai târziu, cei doi învârteau pe degete o avere de 70 de miliarde de dolari.
„Imaginează-ți! - i-a spus Kalanick prietenului său Garrett Camp - ce-ar fi dacă toate mașinile pe care le vezi ar deveni taxiuri? Dacă nu ar fi o singură licărire galbenă, ci sute de licăriri galbene, toate pregătite să te ducă la aeroport. Ce-ar fi dacă toate persoanele pe care le vezi ar deveni taximetriști?” Kalanick tocmai inventase conceptul Uber. Nu crease doar un simplu serviciu nou de taximetrie. Transformase munca, reinventând ideea de „șef-sclav”. În 2008, lumea se prăbușea și se ridica în același timp. Criza creditelor subprime falimentase economia mondială afundând-o într-o datorie fără precedent, în același timp în care iPhone-ul și dispozitivele mobile „eliberau“ omenirea și economia, dând naștere unui mod de lucru cu totul nou. O placă se ridica, în timp ce cealaltă se scufunda în magmă - remarca jurnalistul de investigații Jacques Peretti în volumul care a zdruncinat lumea afacerilor: „Înțelegerile care ne-au schimbat lumea (Editura Litera, 2019). În timp ce salariile și creșterea comercială erau blocate asemenea traficului de pe Champs-Élysée - aprecia Peretti -, „Uber” nu doar că i-a dat un ghiont economiei, ci a reinventat viitorul. Cu toții putem fi acum propriii noștri șefi. Șefii-sclavi! Dar să deșirăm firul poveștii, împletind în intriga ei o alta, la fel de spectaculoasă.
Airbnb, când foamea bate la ușă
Chiar când Kalanick inventa Uber, doi colegi de apartament din San Francisco, pe nume Brian Chesky și Joe Gabbia, se chinuiau să plătească chiria pentru apartamentul lor. Aveau doar două dormitoare, în care dormeau, deci închirierea unei astfel de camere nu era o opțiune. Atunci, lui Chesky i-a venit o idee. „Ce-ar fi să transformăm sufrageria în bed&breakfast (pat&mic-dejun)?” Și-au pus anunțul pentru „Airbed & Breakfast” pe un site dedicat unei conferințe de design care urma să se desfășoare în oraș. Instantaneu au apărut trei clienți. Așa s-a născut Airbnb. „La fel ca Uber, Airbnb a reprezentat o transformare conceptuală în privința semnificației valorii. Uber a redefinit valoarea muncii, Airbnb ți-a spus să-ți reevaluezi spațiul în care locuiești, punând o întrebare profundă: care este adevărata valoare a oricărui spațiu fizic și cum poate fi obținută acea valoare reală? De ce nu poate o casă să fie hotel și invers? În noua lume, totul este volatil, redefinindu-și la nesfârșit rolul și valoarea ce putea fi obținută”, specula Peretti în studiul citat anterior. În 2016, la mai puțin de opt ani după ce Chesky și Gabbia au pregătit o saltea gonflabilă în sufrageria lor și au inventat Airbnb, valoarea companiei se ridica la 30 de miliarde de dolari. Uber valora 70 de miliarde de dolari. Dar valoarea potențială a ambelor companii depășește cu mult aceste sume. Capitalul de pornire al companiei Uber le-a permis celor doi amici să se lanseze pe piață în San Francisco. După doar un an însă, compania semnase contracte cu Google Ventures, Toyota și cu cel mai important motor de căutare chinez, Baidu.
TaskRabbit și alți demoni
Airbnb a cunoscut o ascensiune la fel de fulminantă, cumpărând competitori străini, precum compania germană rivală Accoleo, și deschizând, în 24 de luni, sedii în numeroase orașe, de la Moscova până la Sao Paolo. „Obiectul acestei extinderi globale incredibile l-au constituit taxiurile și apartamentele - observa Peretti. Adevărata revoluție va începe când se va aplica oricărui tip de serviciu. Airbnb a făcut cu patru pereți ce-a făcut Uber cu patru roți, dar pun acum o întrebare mai importantă oamenilor: care este valoarea ce se poate obține din orice facem? Unde este panta descendentă a vieții tale ce poate fi valorificată financiar?” Răspunsurile au venit tot dinspre jurnalistul BBC: „Ambele modele de afaceri ne provoacă să găsim ceva ce nu poate fi transformat într-un bun de vânzare. Un tsunami de aplicații mobile face deja același lucru - nu cu mașina ta sau cu apartamentul tău, ci cu timpul tău. Îți iau cele cincisprezece minute libere pe care le ai pentru prânz. TaskRabbit corelează forța de muncă disponibilă cu cererea locală de persoane dispuse să plimbe câinele, să livreze pizza sau să stea la coadă pentru un nou iPhone”. În continuare: „Poți să te întorci la birou pe la ora 2, înainte ca șeful tău să-și dea seama măcar că ai lipsit. Dar tu ești propriul tău șef, prin urmare, ce contează? Cine este șeful până la urmă? Superiorul tău de la birou îți trasează sarcini doar de la 9 la 5. Să spunem că ai nevoie de cineva care să-ți ia rufele curate de la spălătorie în seara asta. Te înscrii pe un site pentru servicii cerute și oferite pe oră și șeful tău, care vrea să câștige niște bani în plus, acceptă această ofertă. Atunci, tu devii șeful lui sau al ei timp de o oră”. Nu mai există șefi - există doar armata de șefi-sclavi și segmente de timp în care toate titlurile funcțiilor pe care le ocupăm se schimbă permanent. Un singur lucru e sigur în această nouă lume - tu ești șeful tău, pentru că suntem cu toții corporații alcătuite dintr-o singură persoană. Oare?
Cine-i prostul?
„Microjobul” este unul dintre cuvintele la modă, în stil Silicon Valley, care maschează un adevăr mai prozaic și mai deprimant. A transforma pe toată lumea în șefi-sclavi cu o „flexibilitate” infinită înseamnă a transforma pe toată lumea în ființe infinit exploatabile. Angajați care doreau drepturi salariale elementare au depus plângeri în instanță împotriva companiilor Uber și Deliveroo. Numai că aceste persoane nu sunt angajați, ci liber-profesioniști. Compania Uber își vede șoferii drept șefi, cu tot ceea ce presupune acest lucru. „E o idee cu adevărat genială“, recunoștea un șofer Uber în cadrul unei anchete BBC întreprinse de Jacques Peretti. „Ei nu dețin altceva decât aplicația. Eu cumpăr mașina, plătesc totul: dacă nu muncesc, pierd bani. Și ei iau 20% din tot ce câștig eu. Cine e prostul?” În 2017, fondatorul Uber Travis Kalanick a folosit serviciile unei alte mașini Uber. Nu pe Champs-Élysée, ci la San Francisco, înțepenit pe locul din spate între două femei, jucându-se distrat cu telefonul și mișcându-se pe ritmul muzicii formației Daft Punk, care se auzea la radio. Când călătoria s-a încheiat, șoferul l-a confruntat pe Kalanick. „Sunt falit din cauza ta”, a șarjat Fawzi Kamel. „Aiurea!”, a răspuns Kalanick. „Ridici standardele și scazi prețurile”, a continuat, frustrat, Kamel. „Oamenii nu mai au încredere în tine. Eu am pierdut 97.000 de dolari din cauza ta. Schimbi tot timpul câte ceva”. Problema lui Kamel - evidenția Peretti - era faptul că șoferilor care lucrează pentru Uber Black li se cere să conducă modele recente de mașini de lux, câștigând astfel mai mult, dar concurând cu cursele UberX mai ieftine. Kamel ar fi cumpărat sau ar fi închiriat o mașină pe baza estimării venitului care avea să acopere acest cost, numai că Uber a redus tarifele și a crescut comisionul.
Ce înseamnă economia de tip sharing?
Finalul acestei istorioare? Kalanick butona calm telefonul în timp ce Kamel bătea câmpii despre problemele lui. Apoi, Kalanick a dat replica ucigătoare: „Unora nu le place să-și asume responsabilitatea pentru propriile porcării. Dau vina pe alții pentru tot ce se întâmplă în viața lor”. A ieșit din mașină și i-a urat lui Kamel „Baftă”. Acolo, în acea mașină - concluziona Peretti -, sunt cele două perspective rivale ale noului capitalism: aceea de a fi sclav sau aceea de a fi șef-sclav. Lumea șefilor-sclavi, economia de tip sharing, reprezintă cea mai mare transformare petrecută în viețile noastre profesionale de la Revoluția Industrială încoace”. În 1998, cu zece ani înainte să se agite pe Champs-Élysée încercând să cheme un taxi, Travis Kalanick se retrăsese de la UCLA ca să creeze un serviciu peer-to-peer de schimb de fișiere, ca site-ul Napster pentru descărcarea melodiilor mp3. Serviciul se numea Scour și, ca și Napster, Scour a fost distrus de industria muzicală. Metallica și Dr Dre l-au dat în judecată pe Shawn Fanning, care a creat Napster, pentru încălcarea drepturilor de autor, împiedicând site-ul să mai funcționeze. Kalanick s-a văzut și el târât într-un proces intentat de industria americană a filmului, Recording Association of America și Music Publishers Association. Scour era terminat. Ideea peer-to-peer părea distrusă pentru totdeauna. Napster și Scour încercaseră să fure din buzunarul celor mai puternice companii de divertisment din lume. „Dar puseseră bazele unei noi idei - una pe care Kalanick avea să o readucă la viață opt ani mai târziu, când s-a văzut stând pe un trotuar din Paris în zăpadă. Era vorba tot despre schimbul peer-to-peer, dar cu o diferență - sesiza Peretti. În loc de muzică, se împărțeau angajați. Prin serviciul peer-to-peer, participanții sunt deopotrivă furnizori și consumatori, în același timp. Nu există o relație unilaterală client-furnizor. E un sistem de cooperare în care participanții contribuie venind și plecând”.
În capcană
În lumea utopică a vânzărilor de nimicuri din cadrul economiei de tip „sharing”, nimeni dintre noi nu mai are un singur loc de muncă, deoarece cu toții ne luăm 30 sau 300 de locuri de muncă, oricând avem chef. Singura constantă este aceea că suntem propriii șefi. Cei care privesc cu optimism economia de tip „sharing” - mai reliefa Jacques Peretti - numesc această egalitate a pieței libere „dot.communism”. Teoretic, „dot. communism”-ul subminează pe oricine încearcă să fie un șef autoritar, pentru că îi permite individului să aleagă când și cum să muncească. Cererile nesfârșite pentru diferite servicii înseamnă că munca va deveni infinit de diversă, de variată. Putem să confruntăm orice angajator rău, pentru că angajatorii nu au monopol asupra ocupării forței de muncă. Distruge structurile ierarhice multiplicând egalitarismul rețelelor sociale. Există, însă, și o viziune mai puțin optimistă. Din nou Peretti: „Să îl luăm ca exemplu pe Fawzi Kamel în mașina sa Uber. Teoretic, el are ocazia să meargă și să lucreze pentru oricine, așa cum îi sugera Kalanick. În realitate însă, el este legat de Uber pentru că Uber deține practic monopolul asupra serviciilor de taximetrie din San Francisco. S-ar putea face șef-sclav la un alt loc de muncă prost plătit, dar a investit în această mașină și trebuie să acopere costul. E prins în capcană”.
Contractele de muncă ștampilate cu expresia liber-profesionist cresc exponențial - de la 34% din forța de muncă americană în 2017, la peste 50% în 2020. Aceasta înseamnă o creștere de 16% a oamenilor care se transformă în șefi-sclavi, în numai trei ani
Uber nu doar că i-a dat un ghiont economiei, ci a reinventat viitorul. Cu toții putem fi acum propriii noștri șefi. Șefii-sclavi!”, Jacques Peretti, jurnalist BBC
E o idee cu adevărat genială. Ei nu dețin altceva decât aplicația. Eu cumpăr mașina, plătesc totul și, dacă nu muncesc, pierd bani. Și ei iau 20% din tot ce câștig eu. Cine e prostul?”, șofer Uber