Jurnalul.ro Ştiri Observator Femeia gravidă operată de hernie a declarat pe propria răspundere că nu este însărcinată

Femeia gravidă operată de hernie a declarat pe propria răspundere că nu este însărcinată

de Redacția Jurnalul    |   

Femeia gravidă în 9 luni, care a fost operată de hernie abdominală, suferise și alte operații pe abdomen și a declarat pe propria răspundere că nu este însărcinată, că ia anticoncepționale și că are menstruație. La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au loc mai multe anchete.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au transmis că pacienta în vârstă de 35 de ani s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe sâmbătă, în data de 19 august, cu dureri abdominale și prezența unei eventrații abdominale post operatorie supraombilicală strangulată, care a fost parțial redusă în urma manevrelor de taxis (manevre de presiune cu ajutorul mâinii, efectuate în scopul reducerii unei hernii strangulate) efectuate de medic.

Pentru a urma să fie supusă unor investigații amănunțite, femeia a declarat pe propria răspundere că este exclus să fie însărcinată.

„Medicul chirug de gardă a decis internarea pacientei pentru supraveghere, căci exista riscul ca eventrația să se restranguleze, ceea ce s-a și întâmplat. Menționăm faptul că, în timpul anamnezei, pacienta a afirmat că nu este însărcinată, că a avut menstruație și se află sub tratament cu anticoncepționale. De asemenea, aceasta a declarat pe proprie răspundere că nu este însărcinată și la Laboratorul de Imagistică Medicală, înainte să i se facă raze pulmonare”, mai arată reprezentanții Spitalului.

Astfel, marți, în timpul vizitei medicale, medicul chirug a constatat că pacienta are nevoie de intervenție chirurgicală pentru eventrație strangulată și au fost demarate pregătirile pentru operație. În timpul operației a fost observată și sarcina.

„Intraoperator s-a constatat prezența eventrației strangulate cu intestin afectat, cu epiplon în sac de eventrație, dar și un uter mărit ca volum ca urmare a unei sarcini. În acel moment, medicul chirurg a solicitat prezența în sala de operație a colegilor de la Secțiile Obstetrică Ginecologie și Neonatologie. După intervenția medicilor obstreticieni, s-a continuat intervenția chirurgicală și pentru rezolvarea eventrației”, potrivit sursei citate.

În prezent, femeia e află internată în Terapie Intensivă, pentru recuperarea postoperatorie, iar nou-născutul este la Neonatologie.

„Mama este conștientă, cooperantă, stare de sănătate fiind stabilă. Și starea de sănătate a copilului este stabilă”, spun reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Potrivit medicului chirurg, având în vedere diagnosticul stabilit și abdomenul cicatricial și multioperat, dar și peritonita generalizată din antecedentele medicale, efectuarea unei ecografii nu ar fi furnizat informații suplimentare relevante pentru diagnosticul de eventrație abdominală.

Statistic vorbind, în una din 2.500 de sarcini, femeia nu este conștientă de prezența fătului și află că este însărcinată când se declanșează travaliul.

Va fi demarată o anchetă internă privind respectarea protocoalelor și procedurilor medicale în acest caz. De asemenea, au fost sesizate DSP Gorj, Colegiul Medicilor Gorj și ANMCS.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: gravida operatie hernie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri