Un jurnalist a menționat că oferta făcută de Guvern, joi seara, către sindicatele din educație, este aceeași ca cea făcută joi dimineață, în timp ce revendicările sindicaliștilor s-au schimbat și a întrebat cât mai este dispus Guvernul să discute cu sindicaliștii, în timp ce elevii sunt acasă.
„Știți, aici nu suntem la piață și ca atare nu operăm cu oferte nici măcar la mall. Guvernul României prezintă măsurile pe care le poate lua, având o susținere financiară verificată, asigurată, consistentă, relevantă”, a răspuns Cărbunaru.
Acesta a făcut trimitere la măsuri „din alte registre” pe care guvernul și le-a asumat într-o perioadă, menționând compensarea prețului benzinei, măsurile în sprijinul oamenilor și al economiei în privința facturilor de energie, obținerea unei creșteri economice printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, etc.
„Tot așa reușim în acest an să menținem România pe un curs de creștere economică, într-un context de stabilitate care ne permite astăzi să discutăm despre majorări de venituri cu o anumită limită”, a spus Cărbunaru.
(sursa: Mediafax)