Jurnalul.ro Timp liber Monden Hamude de la „Tempation Island – Insula iubirii”, pe scena X Factor

Hamude de la „Tempation Island – Insula iubirii”, pe scena X Factor

După ce a încheiat aventura pe „Tempation Island – Insula iubirii”, de unde s-a întors cu inima frântă, Hamude şi-a făcut curaj şi s-a prezentat la audiţiile X Factor care se desfăşoară zilele acestea la Palatul Copiilor din Capitală.

Urmând exemplul de anul trecut al Deei, care a ajuns chiar în echipa lui Horia Brenciu, Hamude s-a gândit că acesta e momentul să facă ceva pentru el.

Le-a mărturisit celor patru juraţi că a suferit foarte mult pentru că Loredana l-a înşelat, dar că simte că după atâta timp în care s-a concentrat doar pe această relaţie, e timpul să meargă mai departe şi să se gândească la ce va face cu viitorul său.

Hamude a explicat pe scena X Factor că şi-ar dori să cocheteze cu muzica, lucru care nu a fost pe placul lui Ştefan Bănică, juratul atrăgându-i atenţia că dacă vrea să facă o meserie din asta nu e suficient să cocheteze, ci e nevoie de multă implicare şi dăruire.

Susţinut din public de mama sa, Hamude a cântat şi a transmis emoţie, făcându-l pe Carla’s Dreams să îi spună că are una dintre cele mai prietenoase expresii pe care le-a întâlnit.

Dacă şi calităţile sale vocale au convins juriul şi dacă va merge mai departe rămâne de văzut în noul sezon X Factor de la Antena 1.  

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri