Horoscop Berbec. Eşti împins de la spate de nişte termene limită care te irită la culme, dar în loc să stai şi să comentezi graba cu care trebuie să te mişti, mai bine ai profita de fiecare clipă pentru a te ocupa de acel proiect urgent. Dacă te organizezi mai bine şi măreşti un pic ritmul, vei vedea ce bine înaintezi spre scopul propus, fără să intri în panică, fără să te enervezi pe nimeni şi fără să greşeşti, dacă hai, la treabă, nu sta cu ochii pe ceas văicărindu-te ce repede trec orele. Mai ai timp suficient să ajungi unde ţi-ai propus, dar nu-l irosi aiurea!
Horoscop Taur. Eşti foarte preocupat de cariera ta şi îţi construieşti, imaginar deocamdată, jobul ideal pe care speri, vreodată, să îl obţii. Foarte bine faci, pentru că e un fel de programare mentală ce va da roade cândva, deci continuă să speri, să te gândeşti cum va fi, folosind tot acest timp pentru a învăţa ce e nevoie pentru acel serviciu pe care îl vei descoperi la momentul potrivit în curând. Fiecare zi care te desparte de materializarea visului tău va aduce noi şi noi informaţii şi experienţe care te vor susţine în succesul spre care te îndrepţi.
Horoscop Gemeni. Inima ta zâmbeşte mulţumită, de parcă s-a aranjat exact aţa cum ai vrut tu o serie de aspecte care ţi-au dat bătăi de cap în ultima vreme. Ai motive de satisfacţie deplină, pentru că orgoliul tău este măgulit, căci soluţia la care s-a ajuns a fost una demult indicată de tine. E o plăcere – uşor maliţioasă ce-i drept – să le spui altora că aşa le-ai spus şi tu cândva, dar nu au vrut să te asculte. Acum au ajuns, finalmente, la părerea ta şi e normal să jubilezi. Nu le mai ţine predici acum, mulţumeşte-te cu ideea că ai avut dreptate şi că ţi se recunoaşte într-un final superioritatea.
Horoscop Rac. Ai nevoie de puţină linişte, pentru a te concentra asupra unor planuri personale. Dacă în jur ar fi gălăgie şi agitaţie, nu ai da randament, ci ţi-ar fugi imediat gândul în altă parte, ca atare găseşte un loc doar al tău, izolat, departe de lume, pentru a te putea apleca doar asupra problemei care te preocupă. E ca şi cum te-ai pregăti pentru un examen capital şi trebuie să-ţi faci ordine prin idei, prin cunoştinţele deja acumulate, deci o bibliotecă, o casă la ţară sau pur şi simplu închis de bună voie în camera ta ar fi câteva soluţii pentru a bloca orice influenţă din afară. Roadele vor fi excelente dacă reuşeşti să fii singur!
Horoscop Leu. Succesul spre care ţinteşti depinde enorm de atitudinea pozitivă cu care iei startul acum. Fii sigur de reuşita ta, nu te îndoi nicio clipă că nu te-ai îndrepta spre o victorie, şi apucă-te serios de muncă! Nu ajungi uşor la roadele visate, dar ele se prefigurează undeva la orizont. Numai cu un tonus ridicat, cu un zâmbet pe buze, spunând prezent la orice provocare poţi să-ţi împlineşti visul, pentru că primeşti, cumva, o garanţie că vei ajunge acolo foarte curând.
Horoscop Fecioara. Când toate îţi merg de minune, eşti mult mai vesel şi mai generos şi îţi place să împărtăşeşti bucuria cu ceilalţi. Indiferent care ar fi formele de gratitudine pe care le ai la îndemână, eşti atât de darnic şi de bun, încât oferi totul cu inima deschisă. E modul tău de a arăta lumii că eşti mulţumit, că eşti recunoscător pentru tot ce ai primit, o formă altruistă de a dărui şi altora ceva din fericirea ta. Le va face bine şi lor această atitudine deschisă, optimistă, luminoasă, pentru că se vor molipsi de la tine de bună dispoziţie, de curaj, de determinare şi încredere. Eşti un exemplu demn de urmat către fericire!
Horoscop Balanța. Nu te juca aşa cu banii de care dispui, pentru că azi eşti cam aerian şi eşti gata să închei tranzacţii incomplet analizate, cu un mare factor de risc. Neglijenţa cu care manipulezi banii şi atitudinea uşuratică pe care o abordezi când vine vorba de afaceri, cheltuieli, plăţi pot avea ca efect erori neplăcute din care umorul nu te poate scoate aşa cum ai crede. Cântăreşte mai atent orice tranzacţie financiară, oricât de măruntă, numără-ţi până şi restul pe care-l primeşti la cumpărături, pentru că eşti pasibil de o pagubă. Nu mare, dar suficient cât să-ţi strice ziua.
Horoscop Scorpion. Şeful te trimite în delegaţie de urgenţă şi pleci, cumva, cu inima neîmpăcată şi împovărată, cum că e doar o obligaţie şi atât. Nu ai nicio plăcere pe parcursul acestei deplasări, dar dacă nu ai fi atât de concentrat la scopul în sine, ai descoperi pe parcurs şi o mulţime de lucruri mărunte care îţi pot face călătoria mult mai plăcută. Nu trebuie să devii obsedat de stresul călătoriei, pentru că ai atâtea alte aspecte care merită atenţie şi care te pot face să zâmbeşti, deci descoperă-le şi pe ele!
Horoscop Săgetător. Deşi ţi-ar plăcea ca toate să fie bine aşezate pe un făgaş stabil, trebuie să accepţi faptul că, până la stabilitate, e nevoie de schimbare. Acceptă din mers toate schimbările pe care trebuie să le faci, pentru că nu vei ajunge acolo unde îţi doreşti dacă te cramponezi de lucrurile arhi-cunoscute şi deja bătute în cuie în viaţa ta. Te afli la mijlocul unui proces de schimbare pozitivă, şi trebuie să accepţi faptul că în fiecare zi te dezvolţi, mai pui o cărămidă la cel care vei fi mâine, că trebuie să înaintezi pas cu pas spre ţinta propusă, fără a te complace într-o lungă şi pasivă stare de confort.
Horoscop Capricorn. Cu cât intri în contact cu mai multă lume, cu atât nervii tăi sunt mai întinşi, pentru că ai de a face cu oameni extrem de diferiţi şi care nu pot coopera cu tine. Eşti iritat de replicile din jur, eşti scos din sărite de gesturile agresive ale altora, dar nici tu nu eşti în cea mai bună formă pentru a păstra dialogul pe un teren paşnic. Ai mare grijă la tonul folosit, mai ales faţă de oamenii complet necunoscuţi, pentru că un cuvânt dur din partea ta nu ar fi decât scânteia unui conflict de proporţii, ca atare mai bine te abţii chiar dacă te mănâncă limba…
Horoscop Vărsător. Prietenul la nevoie se cunoaşte, aşa se spune, şi azi vei descoperi că aşa şi este! Ai pe cineva alături exact când ai mai mare nevoie de sprijin, de o vorbă bună, de un sfat, pentru că cel care îţi sare astăzi în ajutor a trecut şi el printr-o situaţie similară şi te înţelege cel mai bine. Ascultă părerea sa, pentru că îţi vorbeşte din experienţă proprie, căci nu-i este deloc străină situaţia prin care treci tu, el a găsit demult soluţia la problema de faţă şi merită să-i urmezi îndrumările, pentru a nu pierde şi tu timp preţios cu experimente inutile. El îţi transmite direct soluţia salvatoare: urmeaz-o!
Horoscop Pești. Te preocupă deja altă direcţie, dar nu te poţi concentra asupra ei până nu duci la capăt ce ai început. Fă un efort să termini ce ai început, ca să te poţi elibera de sarcini restante şi mai apoi să te poţi dedica noului plan care s-a născut în mintea ta. Nu încerca să le duci pe ambele simultan, pentru că nu vei reuşi să te concentrezi eficient şi într-o parte şi în alta, ca atare aici trebuie să depui cele mai mari eforturi, în a te ambiţiona să te ocupi de planul care se apropie de sfârşit şi a-l duce la îndeplinire, ca după aceea să fii complet liber pentru altceva.