La solicitarea recentă a Curții de Apel București de dezlegare a unei chestiuni de drept - „Dacă înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alţi salariaţi sau alţi reprezentanţi identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecăţii în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversaţia a fost sau nu încunoştinţată şi şi-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri?” -, ÎCCJ a constatat că în cazul litigiilor de muncă, înregistrările convorbirilor telefonice au același caracter ca și cele făcute în cazurile penale. Astfel, decizia a fost aceea de a le accepta ca dovezi, chiar dacă persoanele care au fost înregistrare nu și-au dat acordul.
În urma unor modificări legislative de după 2011, în privința protecției datelor care au caracter personal (GDPR), se elimina posibilitatea înregistrării convorbirilor telefonice fără acordul persoanei înregistrate. Nu doar în România a început să se aplice această regulă, ci în multe țări din întreaga lume, iar unele companii producătoare de telefoane mobile au introdus softuri care să blocheze posibilitatea de înregistrare, pentru a veni în sprijinul legislației.
Până la decizia ÎCCJ de luni, 16 septembrie, înregistrarea audio obținută fără acordul interlocutorului nu se putea folosi într-un proces civil, pentru că nu se considera că reprezintă mijloc de probă. Articolul 3 din Legea nr. 677/2011 definește drept date cu caracter personal orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Iar prelucrarea datelor cu caracter personal înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
Se trecea peste GDPR doar în penal
Astfel definite, conform GDPR, înregistrările unor convorbiri telefonice se pot face doar cu înștiințarea și cu acordul celui care este înregistrat. Conform Articolul 18 din Legea nr. 677/2011 prevede, la alin. (2): „Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia”.
Astfel, lipsa acordului interlocutorului făcea ca inclusiv proba adusă în instanță, fiind o înregistrare fără acordul persoanei înregistrare, să nu fie admisibilă în procesul civil. Conform acestei interpretări juridice, proba obținută ilegal nu putea face dovada decât în privința excepțiilor art. 226 din Codul penal.
Codul de procedură penală prevede că este legală înregistrarea unei convorbiri telefonice sau captarea oricărei imagini sau a oricărui sunet, dacă astfel se poate produce o probă pentru dovedirea săvârșirii unei infracțiuni. Conform Art. 139 alin. (3) din Codul de Procedură Penală, „(3) Înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”.
Cu alte cuvinte, dacă înregistrarea unei convorbiri a fost făcută în scopul de a putea prezenta o asemenea probă către instanța de judecată sau către organul de urmărire penală, poate fi făcută o astfel de înregistrare în mod legal și ea chiar poate fi fructificată în scopul și sensul de a putea fi folosită legal, cu titlu de probă.
Salariații își pot vâna șefii
După decizia de luni a ÎCCJ, angajații care sunt prejudiciați la locul de muncă, în orice fel, pot să înregistreze orice conversație telefonică pe care o au cu șefii, colegii sau patronii, pentru a o folosi apoi în instanță. Astfel se vor reduce și mai mult posibilitățile angajatorilor de a da afară angajații, prin încălcarea drepturilor acestora.
„Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop”, a decis ÎCCJ, pe 16 septembrie, hotărârea având caracter obligatoriu – ceea ce înseamnă că se va ține cont de aceasta în toate viitoarele decizii ale instanțelor, în litigiile de muncă.