Jurnalul.ro Cultură Carte ICR la Bookfest 2024: lansări, dezbateri și întâlniri cu creatori de renume

ICR la Bookfest 2024: lansări, dezbateri și întâlniri cu creatori de renume

de Magdalena Popa Buluc    |   

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, a pregătit noutăți editoriale, lansări de carte având în prim-plan cele mai recente volume publicate la Editura ICR, dezbateri între oameni de cultură și creatori din multiple domenii pentru toți vizitatorii celei de-a XVII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, programat în perioada 29 mai – 2 iunie la Romexpo. Toate acestea vă așteaptă la standul ICR, realizat după o concepție grafică purtând semnătura lui Emil Ivănescu, autorul Pavilionului României la Biena de Arhitectură de la Veneția, ediția 2023.

Manifestările organizate pentru ediția din 2024 a acestui mare eveniment editorial stau sub semnul dialogului între scriitori și profesioniști din domeniul editorial. Ele urmăresc să valorizeze direcțiile dezvoltate de Centrul Național al Cărții, printre care programele Institutului Cultural Român de susținere a traducerilor din limba română, și să pună în prim-plan diverse mijloace de promovare a cărților și a autorilor din România. În program sunt prevăzute evenimente ce abordează o gamă variată de cărți, de la volume de poezie, proză și literatură pentru copii la lucrări de istorie și istoria artelor.

Președintele ICR, Liviu Jicman, a subliniat atât importanța acestui târg de carte, cât și rolul tot mai pregnant al instituției în sprijinirea artei românești. „Bookfest a devenit, odată cu trecerea anilor, un reper în viața culturală a Capitalei. Publicul se reîntoarce către literatura română, editurile dedicate creației autohtone se înmulțesc și concurează în a scoate titluri originale, numărul aparițiilor fiind în creștere, colecțiile și volumele nou apărute consfințind efervescența literaturii române actuale. Creșterea e organică, dar, în același timp, entuziasmantă. Ea precede o probabilă expansiune a literaturii române în lume. În acest context, eforturile de promovare și reprezentare tot mai extinse ale ICR arată că poziția adoptată de instituție este una corectă și benefică. O dovadă peremptorie este acordarea, de curând, a două premii foarte importante unor autori români, ale căror traduceri au fost sprijinite de Institutul Cultural Român”, a afirmat Liviu Jicman.

Printre protagoniștii la evenimentele propuse de Centrul Național al Cărții se numără oameni de cultură din România și din Republica Moldova. La standul ICR, vizitatorii au ocazia de a cunoaște și de a intra în dialog cu scriitori cunoscuți, printre care Gabriela Adameșteanu, Emilian Galaicu-Păun, Lavinia Braniște, Luminița Corneanu, Cosmin Perța, Liliana Corobca, Elena Vlădăreanu sau Iulian Ciocan. De asemenea, vor participa la manifestări personalități ale criticii literare precum Ion Bogdan Lefter sau figuri de prim-plan ale lumii teatrale, printre care Emil Boroghină și prof.univ.dr. Ludmila Patlanjoglu. Lor li se adaugă personalități din jurnalismul cultural precum Alina Purcaru și Nona Rapotan.

Din programul de evenimente face parte și lansarea noului număr, dublu, al cunoscutei reviste Lettre Internationale, publicat de Editura ICR. Idei literare și provocări ideologice, retrospective și actualitate, texte despre plastică și cinema, alături de fragmente de proză semnate de autori consacrați sau emergenți, români și străini, toate acestea se regăsesc într-o publicație cuprinzând articole de citit cu folos în orice sezon. Un dosar consistent și divers este consacrat curentului Woke. Zinovy Zinik, Alexandru Călinescu, Vasile Ernu, Fintan OʼToole, Maria Cernat și Monica Negrescu ilustrează un spectru cuprinzător de poziții pro și contra acestui fenomen, pe cât de controversat, pe atât de necesar pentru înțelegerea lumii de astăzi. „Către cititorii noștri”, editorialul semnat de Adrian Mihalache, este dedicat regretatului Nicolae Manolescu, invocat de autor ca spiritus rector al revistei: „Întotdeauna, când alcătuim sumarul, ne gândim la ce i-ar fi plăcut să citească. Așa am făcut și în acest număr, despre care n-am bănuit că va fi unul postum”.

La standul ICR vizitatorii vor găsi, pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, trei noutăți editoriale. Una dintre acestea vizează Republica Moldova, invitată de onoare la Bookfest în 2024. „Panorama postcomunismului în Republica Moldova”, lucrare coordonată de Liliana Corobca și tipărită în două volume, reprezintă o vastă sinteză care abordează toate domeniile relevante pentru transformările suferite în Republica Moldova în decursul a patru decenii. Ediția în limba engleză a albumului „Mănăstiri și biserici din Transilvania între secolele XIII-XVIII”, lucrare amplă, realizată sub coordonarea Părintelui Iustin Marchiș, constituie „un ghid artistic care propune un pelerinaj cultural și spiritual printre etniile, confesiunile și patrimoniul artistic al Transilvaniei, cu toate stilurile și formele sale de expresie”. „Purcărete şi Boroghină. Pelerini în Marele Teatru al Lumii”, monografie semnată de cunoscutul critic de teatru Ludmila Patlanjoglu și publicată în două versiuni, română și engleză, este dedicată creației artistice a unei figuri de anvergură internațională, regizorul Silviu Purcărete, precum și rolului jucat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și de Emil Boroghină, ca manager cultural și fondator al Festivalului Shakespeare, în cultura română și în peisajul teatral internațional al ultimelor decenii.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

Evenimentele se vor desfășura la standul ICR din cadrul Bookfest 2024, Pavilionul B2, standul B08

JOI, 30 MAI

Ora 15.30  

Focus

Orizonturi deschise. Scriitori de limbă română din Republica Moldova

Invitați: Emilian Galaicu-Păun, Paula Erizanu, Doina Ioanid, Iulian Ciocan

Moderator: Florin Iaru

Ora 18.00 

Lansare de carte

Monasteries and Churches of Transylvania. 13th to 18th Centuries (Mănăstiri și biserici din Transilvania între secolele 13 și 18), coord. Pr. Iustin Marchis, Editura ICR

Invitați: Pr. Iustin Marchiș, Anca Manolescu, Bogdan Tătaru-Cazaban

 

VINERI, 31 MAI

Ora 16.00 

Lansare de carte

Panorama postcomunismului în Republica Moldova (2 vol.), coordonator Liliana Corobca

Invitați: Liliana Corobca, Mihai Gribincea, Ileana Racheru

Moderator: Sergiu Musteață

Ora 18:00

Lansare de carte

Purcărete și Boroghină. Pelerini în Marele Teatru al Lumii de Ludmila Patlanjoglu, Editura ICR

Invitați: Ludmila Patlanjoglu, Bogdan Căpîlnean, Emil Boroghină, Ion Bogdan Lefter, Ana Ciontea, Liviu Jicman

Moderator: Monica Andronescu

SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE

Ora 16.00   

Lectură de poezie

„Liternauții”, coordonați de Ioana Nicolaie

Gabriel Cărtărescu, Vlad Iordache-Grigore, Delia Calancia, Viviana Pantazică, Darius Munteanu, Matei Someșan, Horia Petrean, Teodora Leon, Dragoș Stoica

Ora 18.30 

Focus

Circuitul valorilor în industria cărții. Cărți românești în librăriile din străinătate

Invitați: Gabriela Adameșteanu, Elena Vlădăreanu, Lavinia Braniște, Radu Paraschivescu, Liliana Corobca, Monica Cure

Moderator: Alina Purcaru

DUMINICĂ, 2 IUNIE

Ora 11.00

Îndrăznește să știi! Umanitatea în vremuri dificile

Dezbatere în jurul celui mai recent număr al revistei Lettre Internationale

Invitați: Vasile Ernu, Alexandru Popovici

Moderator: Adrian Mihalache

Ora 13.00

Focus

Literatura pentru copii și provocările ei astăzi

Invitați: Luminița Corneanu, Cosmin Perța, Florina Pîrjol

Moderator: Nona Rapotan

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri