Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic în Oradea. Zeci de pompieri, mobilizați

Incendiu puternic în Oradea. Zeci de pompieri, mobilizați

Un incendiu puternic s-a declanșat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Piața Cetate din Oradea. Aproape 60 de pompieri au fost mobilizați, pentru a stinge flăcările ce au cuprins peste 1.600 de metri pătrați, a spus, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU „Crișana”, Camelia Roșca.

„Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” la ora 01.51, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență echipajele de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea și ale Gărzii 1 Mai”, conform sursei citate.

În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregii hale, pe o suprafață de aproximativ 1600 de metri pătrați.

„Pentru gestionarea operativă a evenimentului a fost crescută capacitatea operațională la nivelul Detașamentului 1 Oradea, fiind activată totodată grupa operativă a inspectoratului”, precizează oficialul ISU „Crișana”.

Timp de aproximativ două ore si 35 de minute, 56 de pompieri militari coordonați în teren de inspectorul șef, colonel Caba Sorin Mihai, au acționat cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și trei autoscări pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția unei alte hale situate în apropiere și a tarabelor din piață.

Incendiul a fost stins în jurul orei 04.30, echipajele acționând în continuare și la această oră pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

„Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, potrivit sursei menționate.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu oradea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri