Președintele Klaus Iohannis a aruncat responsabilitatea sistemului sanitar deficitar pe seama actualei opoziții, afirmând că, din cei 30 de ani scurși de la Revoluție, mai bine de 20 de ani politicile sănătății publice au fost administrate de PSD. Mai mult, acesta susține că PNL este singurul partid care poate veni cu reforme serioase în acest domeniu. Calculele președintelui sunt însă fundamental greșite, deoarece, în ultimii 30 de ani, PSD a condus portofoliul Ministerului Sănătății timp de 9 ani și 3 luni. Cu 9 miniștri plini sau interimari. Asta, în condițiile în care PNL a avut 7 miniștri de resort, dintre care unul a deținut trei mandate, iar PNȚCD, independenții sau actualii USR-PLUS-iști au avut nouă miniștri. La care se adaugă patru miniștri de la UDMR.
Întrebat fiind, în cadrul ultimei conferințe de presă, ce explicație are în legătură cu faptul că România înregistrează un număr mare de morți, din cauza infectărilor cu COVID-19, Klaus Iohannis a răspuns că „din ultimii 30 de ani, 20 şi ceva de ani România a fost condusă de PSD, care a avut o politică în domeniul sanitar proastă, foarte proastă. Asta e o realitate. Drept pentru care sănătatea publică, deci sănătatea noastră, a românilor, nu este la un nivel bun. La foarte mulți parametri de sănătate publică suntem în coada clasamentului”. „De aceea este nevoie de o reformă profundă în domeniul sănătății, de aceea este nevoie de un alt tip de guvernare decât am avut în ultimii 30 de ani. Dacă ați pus problema așa, pot să vă spun că Partidul Național Liberal este singurul partid care poate să vină cu o altă politică, care poate să implementeze o reformă autentică, împreună cu o largă majoritate din Parlament, care se va forma, evident, după alegeri. Nu putem să continuăm sistemul care vedem acum că este falimentar, care a fost construit de PSD”, a mai adăugat președintele României.
9 ani din 30 cu social-democrații la cârma ministerului
„Jurnalul” a luat la mână toate guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria, începând cu decembrie 1989, dar și toți miniștrii Sănătății, fie ei plini sau interimari. În această perioadă, doar nouă miniștri cu carnet de partid la PSD (PSDR) au deținut Ministerul Sănătății, pentru o perioadă cumulată de 9 ani și 3 luni. Aceștia sunt Daniela Bartoș (între 23 august și 11 decembrie 1996, respectiv între 26 decembrie 2000 și 19 iunie 2003), Mircea Beuran (între 19 iunie și 20 octombrie 2003), Ionel Blănculescu (interimar, între 27 octombrie și 27 noiembrie 2003), Ovidiu Brânzan (între 27 noiembrie 2003 și 28 decembrie 2004), Ion Bazac (22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009) Victor Ponta (interimar între 2 octombrie și 6 noiembrie 2012), Nicolae Bănicioiu (două mandate, între 5 martie 2014 și 17 noiembrie 2015), Florian Bodog (între 4 ianuarie 2017 și 29 ianuarie 2018) și Sorina Pintea (între 29 ianuarie 2018 și 4 noiembrie 2019).
Prin comparație, însă, PNL a administrat portofoliul Sănătății, cu membrii inclusiv ai fostului (PSD – FSN), cu Bogdan Marinescu (în Guvernele Roman I și II, din 28 iunie 1990 până în 16 octombrie 1991), cu Mircea Maiorescu (independent, în guvernul condus de Theodor Stolojan, între 16 octombrie 1991 și 19 noiembrie 1992), Valeriu Stoica (interimar, între 24 ianuarie și 10 iulie 1998), Mircea Cinteză (între 29 decembrie 2004 și 22 august 2005), Eugen Nicolăescu (între 22 august 2005 și 22 decembrie 2008, respective, 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014), Victor Costache (între 4 noiembrie 2019 și 26 martie 2020), respective, Nelu Tătaru, care ocupă și în prezent acest portofoliu).