Jurnalul.ro Cultură Film iSerialul “Când mama nu-i acasă”, un produs de ficțiune experiment, are marea premieră luni, 13 martie, pe Happy Channel

iSerialul “Când mama nu-i acasă”, un produs de ficțiune experiment, are marea premieră luni, 13 martie, pe Happy Channel

Primul iSerial din România, “Când mama nu-i acasă”, producție ce se înscrie în noile trenduri internaționale, fiind filmată integral cu telefonul mobil, va avea marea premieră pe 13 martie, de la 19:45, pe Happy Channel. În fiecare zi, de luni până joi, de la 19:45 și de la 23:00, telespectatorii vor viziona câte un miniepisod de aproximativ 15 minute comerciale, iar duminica de la 19:00 la 20:00, vor vedea integral cele 4 episoade legate intr-un format clasic de televiziune.

 

iSerialul de la Happy Channel este un produs de ficțiune experiment, realizat de o echipă tânără, inovatoare și entuziastă, după un format nou, ce va avea o acoperire 360 grade: TV, Online și Social Media. În cadrul iSerialului “Când mama nu-i acasă”, o producție realizată de Ruxandra Ion, telespectatorii se vor întâlni cu mari actori, dar și  cu actori tineri și talentați, reprezentanți ai noii generații, din distribuție făcând parte: Carmen Tănase, Virginia Rogin, Ioana Ginghină, Cristina Ciobănașu (Criss), Vlad Gherman, Rapha Tudor, Mihai Cernea (Bubu), Andreas Petrescu, Silviu Mircescu, Tatiana Șelaru și Ada Dumitru.

 

iSerialul prezintă povestea Mirunei (Cristina Ciobănașu), a lui Victor (Vlad Gherman) și a lui Radu (Rapha Tudor), trei adolescenți care trăiesc o poveste de dragoste. Ghinionul este că fiecare iubește pe cine nu trebuie: Miruna pe Victor, Radu pe Miruna și Victor pe nimeni… pentru că Victor a pus lacăt sentimentelor din cauza unei întâmplări tragice pe care a trăit-o când avea 18 ani. Povestea începe când Miruna, Victor și Radu sunt într-o perioadă în care fiecare este nemulțumit de viața lui. Miruna și Radu au visuri comune, iar Victor e blazat și nu prea știe ce își dorește să facă în viață.

 

Emil (Andreas Petrescu) este tatăl Mirunei, un director de bancă foarte ocupat cu serviciul, care nu se implică în educația copiilor. Buni (Carmen Tănase) este bunica Mirunei, care vine tocmai de la Botoșani să stea cu nepoata ei, în Capitală.

 

Geanina (Ioana Ginghină) este mama lui Victor, o mamă singură, dornică să-și refacă viața sentimentală, iar Zorica (Virginia Rogin) este o ghicitoare cu har, care citește în palmă ca nimeni alta.

 

Miky Goga (Bubu) conduce o fabrică de vedete, are o viață complicată, trăiește intens și la maxim. Mirciulică (Silviu Mircescu) este o bomboană “dementă” de băiat, care frânge inimile celor care îl întâlnesc. Emma (Tatiana Șelaru) este o tânără determinată și atrăgătoare, care face orice pentru a-și atinge scopurile. Lora (Ada Dumitru) este chelneriță într-un bar. Îi place să fie admirată, iubită și întreținută.

 

iSerialul “Când mama nu-i acasă” aduce în fața publicului o poveste contemporană, cu întâmplări inspirate din realitatea de zi cu zi, fie că este vorba de relații între tineri, drame de familie sau căutarea fericirii și a unui drum în viață.

 

Timp de aproximativ 15 minute, de luni până joi, de la 19:45 și de la 23:00, publicul va urmări povești de viață, drame, bucurii și răsturnări de situații care îi vor ține cu sufletul la gură. Iar duminica de la 19:00 la 20:00, vor vedea integral cele 4 episoade legate intr-un format clasic de televiziune, pe Happy Channel.

 

Ce se întâmplă “Când mama nu-i acasă”, happy telespectatorii începând de luni, 13 martie, pe Happy Channel!

 

 

 

 

Fișă tehnică

 

•   Titlu: “Când mama nu-i acasă”

•   An producție: 2017, Act Smart House și Antena Group

•   Producător: Ruxandra Ion

•   Producător executiv: Ionela Călin

•   Scenarist: Simona Macovei

•   Regizor: Radu Grigore

•   Muzică: Mihai Cernea (Bubu), Cristian Comaroni, Ionuț Adrian Radu

•   Director de imagine: Cătălin Simioană

•   Editor: Radu Vintilă

 

 

Cast

 

•   Carmen Tănase - Buni

•   Virginia Rogin - Zorica

•   Ioana Ginghină - Geanina

•   Cristina Ciobănașu (Criss) - Miruna

•   Vlad Gherman - Victor

•   Rapha Tudor - Radu

•   Andrea Petrescu - Emil

•   Mihai Cernea (Bubu) - Miki Goga

•   Silviu Mircescu - Mirciulică

•   Tatiana Șelaru - Emma

•   Ada Dumitru - Lora

 

 

Online

 

•   Youtube/HappyChannel

•   Facebook/HappySerial

•   Facebook/HappyChannel

Subiecte în articol: cand mama nu-i acasa iserial
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri