Jurnalul.ro Auto Jeep dă lovitura. Avenger, mașina anului în UE

Jeep dă lovitura. Avenger, mașina anului în UE

de Tudorel Muşat    |   

Jeep Avenger a fost declarată „Car of the Year 2023” de către juriul care de obicei făcea acest lucru înainte Salonului Auto de la Geneva din martie.

Cum anul acesta se ține în toamnă, în Dubai, trofeul „Car of the Year 2023”  a fost acordat mai devreme. Cei 57 de jurați din 22 de țări europene au acordat  328 de puncte modelului produs de Stellantis. Locul II a fost ocupat de Volkswagen ID, un VAN full electric, iar cea de-a treia treaptă a fost a lui Nissan Ariya. Clasamentul a fost completat de Kia Niro a strâns 200 de puncte, Renault Austral, 163 de puncte, Peugeot 408, 149 de puncte, iar Subaru Soltera/Toyota bZ4X, 133 de puncte. Pentru a intra în cursă, mașinile trebuie să fie modele noi, lansate cu cel mult 12 luni înainte de concurs, comercializate în cel puțin cinci țări europene, cu un target de peste 5.000 de unități. „Car of the Year” este competiție cu o istorie de 59 de ani și este organizată de șapte reviste de profil din Europa: Auto (Italia), Autocar (Marea Britanie), Autopista (Spania), Autovisie (Olanda), L’Automobile Magazine (Franța), Stern (Germania) și Vi Bilägare (Suedia).

Subiecte în articol: Car of the Year 2023 Jeep Avenger
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri