Jurnalul.ro Special Anchete Job primit de Crăciun: upgradarea Sistemului Național pentru Informaţii privind Vizele ajunge în zona EADS

Job primit de Crăciun: upgradarea Sistemului Național pentru Informaţii privind Vizele ajunge în zona EADS

de Ion Alexandru    |   

Pe ultimii metri ai guvernării tehnocrate, Ministerul Afacerilor Externe a încheiat un contract cu unul dintre subcontractorii Fujitsu Siemens Computers, controlată de Claudiu Florică, din afacerea EADS. Fujitsu Siemens a fost chiar societatea prin intermediul căreia s-au împărțit șpăgile dintr-un alt dosar răsunător, “Microsoft”. Smart Contro SRL, subcontractorul lui Fujitsu Siemens, a primit, cu cinci zile înainte de Crăciun, o lucrare în valoare de peste 200.000 de euro de la MAE, prin care va upgrada infrastructura de procesare a Sistemului Național de Informații al Vizelor. Aceasta nu este, însă, singura afacere parafată în grabă de fostul Executiv condus de Dacian Coloș, după alegerile din  11 decembrie. “Jurnalul Național” prezintă, succint, cele mai controversate contracte pe care cabinetul tehnocrat le-a derulat în cursul anului trecut.

 

În plină criză politică, generată de atitudinea președintelui Klaus Iohannis în legătură cu desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru din partea noii majorităţi parlamentare PSD-ALDE, Guvernul Cioloș, prin Ministerul Afacerilor Externe, a cheltuit peste 900.000 de lei pentru a angaja o companie IT să modernizeze sistemul vizelor acordate de statul român.

 

218.000 de euro, dintr-un foc

Astfel, în data de 20 decembrie 2016, cu cinci zile înainte de Crăciun, Ministerul Afacerilor Externe încheia cu o companie din București, SC Smart Control SRL, contractul cu numărul V/895, având ca obiect furnizarea serviciilor de upgrade pentru infrastructura de procesare în mediu virtualizat aferentă Sistemului Național de Informații privind Vizele (SNIV). Serviciile achiziționate au fost justificate de MAE astfel: pentru îmbunătățirea capacității de procesare aflate în dotarea MAE încă din anul 2010, vizând actualizarea și extinderea infrastructurii SNIV existente cu echipamente de procesare noi, software de virtualizare şi software de management.

Valoarea inițială a contractului se ridica la 892.788,02 lei fără TVA și, în urma licitației deschise organizate, la care au participat trei ofertanţi, a fost aleasă oferta depusă de către SC Smart Control SRL, care a cerut un preţ de 960.000 de lei cu TVA inclus, adică 218.000 de euro. Achiziția este finanţată din Fondul pentru Securitate Internă - Frontiere și Vize.

SC Smart Control SRL este o companie de IT&C fondată, în anul 2003, de către frații Costel Gabriel și Cristinel Marius Tănasă. Potrivit ONRC, la mijlocul lunii septembrie a anului 2015, asociat unic al companiei a rămas Cristinel Marius Tănasă, iar administrator era un anume Mihai Paturalu.

Numele acestei societăți apare în dosarul EADS, aflat în instrumentarea Direcției Naționale Anticorupție. În anul 2014, DNA a declanșat o investigație privind achiziția de soft, în cadrul contractului încheiat cu EADS. Potrivit anchetei, EADS au fi condiționat încheierea acestei afaceri prin subcontractarea unei părţi din serviciile ce urmau a fi furnizate, în valoare de 60 de milioane de euro, către compania Fujitsu Siemens Computers, controlată de Claudiu Florică, implicat și în dosarele “Microsoft”. Astfel, între EADS și Fujitu Siemens Computers a fost încheiat, în data de 24 mai 2004, un contract de colaborare, prin care societatea reprezentată de Claudiu Florică a fost mandatată să negocieze contractul cu statul român. Această înţelegere a fost parafată, spun procurorii, cu trei luni înainte de încheierea de către Ministerul de Interne a contractului EADS, în valoare de 650 de milioane de euro.

Imediat după semnarea contractului cu Guvernul României, Fujitsu Siemens a început să achite plăți către subcontractorii săi din acest priect. Astfel, în noiembrie 2004, a fost achitată, dintr-un cont din Elveția, o factură emisă de Profinet, în valoare de 7,2 milioane de euro. Conform DNA, Profinet nu a prestat serviciile la care se angajase, dar a primit plățile în avans, contrar prevederilor contractuale. Din structura acționariatului Profinet de la acel moment făcea parte și Dinu Pescariu.

 

Apar legăturile periculoase

Ei bine, în baza aceleiași înțelegeri din contractul cu EADS, Fujitsu Siemens Computers ar fi plătit alți șapte subcontractori, care, spun procurorii, ar fi mituit oficiali din Ministerul de Interne, care au negociat contractul EADS. Coincidența face ca unul dintre acești subcontractori să fie chiar SC Smart Control SRL, societatea căreia Ministerul Afacerilor Externe i-a dat, înainte de Crăciun, contractul în valoare de 218.000 de euro. Smart Control a încasat de la Fujitsu Siemens Computers suma de 1,56 milioane de euro.

Fostul ministru al Internelor de la momentul parafării contractului cu EADS, Marian Săniuţă, preciza, la vremea respectivă, că toți subcontractorii Fujitsu Siemens Computers (deci și SC Smart Control SRL) au trecut de filtrele și verificările Direcției Generale de Informații și Protecție Internă a MAI și ale Serviciului Român de Informații, pentru accesul la informațiile clasificate. În momentul de față, dosarul EADS se află încă la DNA și nu este foarte clar care este stadiul cercetărilor.

 

Ce servicii va presta Smart Control pentru MAE

Revenind la contractul încheiat de către SC Smart Control SA cu Ministerul Afacerilor Externe, în caietul de sarcini se arată că echipamentele și soluţiile pentru Sistemul Național de Informaii privind Vizele, dar și așa-numitul Vis Mail, au fost implementate în urmă cu trei până la şase ani și că, în acest moment, MAE caută să întrunească condițiile tehnice elaborate de către Comisia Europeană pentru acest sistem. Printre aceste condiții se numără și extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de procesare a Sistemului SNIV, consolidarea informațiilor și cooperarea cu organele consulare ale UE, în vederea combaterii tentativelor de fraudare a procesului de emitere a vizelor pentru fluxurile de resortisanți ai țărilor terțe ce intră pe teritoriul Uniunii Europene.

MAE susține că, în prezent ca parte a pregătirii pentru intrarea României în Spațiul Schengen, a realizat instalarea unui set complex de sisteme informatice și de securitate care deservesc funcționarea consulatelor României în exterior. În acest moment, există Sistemul Național de Informații privind Vizele (SNIV), prin intermediul căruia se emit vizele la toate oficiile consulare ale României, și sistemul de asigurare a protecției sediilor oficiilor consulare și a personalului consular.

De la momentul implementării acestor sisteme, spune MAE, au apărut situații în care s-a constatat că platformele hardware existente nu au putut face față cerințelor de procesare, transferului de date securizate între locațiile centrale ale MAE și oficiile consulare, întregul proces de actualizare și securizare a accesului la serviciile și aplicațiile disponibile în oficiile consulare fiind făcut cu întârziere.

 

Abonată la contracte cu statul: 4,7 milioane de euro

Smart Control SRL nu se află la primul contract cu statul pe care îl primeşte direct, în ultimii ani. Începând cu 2010, această companie a încheiat cu mai multe regii și instituții guvernamentale contracte în valoare de aproximativ 20,5 milioane de lei. Este vorba despre contracte încheiate cu Regia Autonomă Monitorul Oficial, Romatsa, Prefectura Galați, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratele Școlare Judeţene Suceava și Dâmboviţa sau Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”. Astfel, în datele de 2 martie 2010, 22 noiembrie 2011, 4 noiembrie 2013 și 19 martie 2015, Regia Autonomă Monitorul Oficial RA a semnat cu SC Smart Control SRL patru contracte, în valoare totală de 9.507.908,9 lei cu tot cu TVA, adică 2.251.276,2 euro, pentru prestarea de servicii de interpretare text din documente în format PDF, paginare și editare a acestor texte, inclusiv asigurarea corecturii pentru tipar.

În 30 mai 2012, Romatsa atribuie aceleiași firme un contract în valoare de 1.466.572,8 lei cu TVA inclus (325.905,1 euro), pentru prestarea de servicii de arhivare computerizată. Contractul a fost atribuit prin negociere directă, deoarece la licitația organizată nu s-au prezentat oferte admisibile.

Prefectura Galați a încheiat cu SC Smart Control, în data de 2 aprilie 2013, un contract în valoare de 2.355.752 de lei cu TVA (523.500,4 euro), pentru implementarea unei platforme comunicaționale informatizate la nivelul autorităţilor publice locale.

În data de 6 ianuarie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a parafat cu aceeași societate un contract în valoare de 2.394.838,7 lei cu TVA (532.186,4 euro), pentru furnizarea unei rețele securizate pentru asigurarea schimbului de informații la nivelul autorităților de aplicare a legii din România, conectată cu rețeaua securizată a Europol.

La datele de 11, respectiv 19 martie 2016, Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava, dar și Inspectoratul Școlar Judeţean Dâmboviţa au atribuit SC Smart Control SRL contracte de 2.016.488 lei cu TVA (458.292,67 euro), respectiv 1.728.064 lei cu TVA (392.741,8 euro), pentru achiziția unui sistem informatic de susținere a învățăturii pentru examen.

Şi Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” a atribuit companiei respective, în data de 16 februarie 2016, un contract în valoare de 10.220,4 lei cu TVA, pentru achiziția de echipamente IT.

 

Scurtă listă cu afaceri tehnocrate, pe bani publici

Afacerile Guvernului tehnocrat, pe parcursul celor 12 luni în care s-a aflat la Palatul Victoria, seamănă, în multe aspecte, cu fostul Guvern Boc, mai ales în ceea ce privește atribuirea contractelor finanțate de la bugetul de stat.

“Jurnalul Național” a dezvăluit, în mai multe ediții, câteva dintre aceste afaceri. Reamintim aici faptul că Ministerul Culturii a cheltuit, anul acesta, peste 550.000 de euro pe servicii de pază, pompieri privați și servicii de monitorizare la sediul instituției. Unele contracte au fost încheiate în ultimele zile ale fostului ministru Vlad Alexandrescu, în timp ce ultimele au fost parafate cu câteva zile înainte ca întregul Cabinet Cioloș să plece.

Ministerul de Externe a angajat, înainte de alegerile parlamentare, o companie privată care să preia postările de pe Facebook ale instituţiei și să le propage în mediul virtual, către două milioane de români din diaspora.

Ministerul Dezvoltării, condus de Vasile Dâncu, a încheiat contracte de 3,5 milioane de euro cu firma Victor Construct SRL, un abonat la afacerile cu statul din perioada guvernării Udrea-Boc.

Ministerul Fondurilor Europene a achiziționat, în toamnă, bilete de avion în valoare de 2,2 milioane de euro.

 

Smart Control SRL a facturat către Fujitsu Siemens Computers, societate controlată de afaceristul Claudiu Florică, 1,5 milioane de euro, ca și subcontractor în dosarul EADS.

MAE a atribuit contractul privind upgradarea sistemului vizelor după alegerile parlamentare cu cinci zile înainte de Crăciun. Oficial, ministerul susține că sistemul informatic existent nu mai făcea față.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri