Meteorologii au emis, marţi, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabilă în zone montane din Transilvania, în ora următoare.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 16:30, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş sunt aşteptate averse care vor cumula local 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină de mici dimensiuni.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES