Jurnalul.ro Ştiri Externe Jurnalistul slovac, asasinat în urmă cu două zile, ancheta legăturile dintre mafia italiană și oficiali din guvernul de la Bratislava

Jurnalistul slovac, asasinat în urmă cu două zile, ancheta legăturile dintre mafia italiană și oficiali din guvernul de la Bratislava

Jurnalistul slovac Jan Kuciak, care a fost găsit asasinat, era pe punctul de a publica un articol despre corupţia la nivel înalt care implică mafia italiană şi politicieni din acest mic stat din zona euro, a informat în noaptea de marţi spre miercuri site-ul de ştiri pentru care acesta lucra, relatează AFP. 

Uciderea jurnalistului şi a prietenei sale, dezvăluită în weekend, a provocat un şoc în Slovacia. Crima a fost condamnată cu fermitate de liderii UE şi de organizaţiile internaţionale. 

Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, lucra pentru aktuality.sk, deţinut de compania germană Axel Springer şi de Ringier din Elveţia. El era specializat în cazuri de corupţie, inclusiv cele referitoare la posibilele legături dintre lumea afacerilor şi partidul SMER-SD al premierului Robert Fico. 

aktuality.sk şi alte media au publicat la miezul nopţii o versiune neterminată a articolului lui Jan Kuciak despre presupuse relaţii politice ale unor oameni de afaceri italieni suspectaţi de a avea legături cu mafia calabreză 'Ndrangheta, care ar opera în estul Slovaciei. 

"Două persoane apropiate de un bărbat care a sosit în Slovacia care a fost acuzat într-o afacere a mafiei în Italia au acces zilnic la premierul slovac", a scris Jan Kuciak în textul său intitulat "Mafia italiană în Slovacia, elfii ei se răspândesc în politică''. 

"Italienii care au legături cu mafia au găsit o a doua casă în Slovacia: au început să facă afaceri, să primească subvenţii, să colecteze fonduri europene, dar mai ales să stabilească relaţii cu personalităţi politice influente, până la guvernul slovac", adăuga el. "Ei au deţinut sau deţin încă zeci de companii, în valoare de zeci de milioane de euro", a scris Jan Kuciak. 

Principalul cotidian slovac, ziarul SME, a evocat aceste detalii încă de marţi dimineaţă. Potrivit ediţiei de marţi a acestui cotidian, Jan Kuciak 'urma să publice un articol privind posibile legături politice ale unor oameni de afaceri italieni, ei înşişi suspectaţi de legături mafia calabreză 'Ndrangheta care acţionează în Slovacia. Informaţia a fost confirmată de mai mulţi jurnalişti locali. Contactat de AFP, serviciul de presă al premierului nu a făcut niciun comentariu pentru moment. 

Cadavrul jurnalistului şi cel al prietenei sale Martina Kusnirova au fost descoperite duminică în locuinţa acestora la Velka Maca, aproximativ 65 kilometri est de Bratislava. Dublul asasinat a fost comis între joi şi duminică, potrivit poliţiei. Jan Kuciak a fost împuşcat în piept şi prietena lui a fost împuşcată în cap. 

În această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, crima ridică din nou problema corupţiei care a provocat deja în iunie manifestaţii ale tinerilor care cereau demiterea miniştilor guvernului de stânga condus de Robert Fico, comentează agenţia franceză de presă. 

Transparency International a clasat recent Slovacia pe locul şapte în rândul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană. 

Asasinarea jurnalistului slovac a fost condamnată imediat cu fermitate de către lideri ai UE şi ai unor organizaţii internaţionale. Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad Zeid Al-Hussein a cerut marţi 'o anchetă aprofundată pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe autorii acestei teribile crime'. 

Premierul slovac a oferit o recompensă de un milion de euro pentru orice informaţie care ar putea să ajute la găsirea responsabililor de această crimă, 'foarte probabil legată' de activitatea jurnalistului, potrivit poliţiei. 

Tom Nicholson, jurnalist de investigaţii britanic care lucra pe aceleaşi subiecte ca şi Jan Kuciak, a scris, potrivit Politico, că acesta investiga 'plăţi frauduloase din fonduri europene către cetăţeni italieni care locuiesc în Slovacia şi care ar avea legături cu gruparea de crimă organizată 'Ndrangheta'. 

'În toate cazurile serviciile secrete slovace au nume de gangsteri, iar eu şi Jan am lucrat pe informaţii din documente secrete', a adăugat el. 'Crima organizată slovacă nu a ucis niciodată jurnalişti (...) în timp ce bandele mafiote italiene nu au arătat asemenea scrupule', a declarat jurnalistul britanic. 

Potrivit lui Grigorii Meseznikov, analist politic, uciderea jurnalistului slovac şi presupusele sale legături cu elitele politice slovace 'ar putea provoca un cutremur pe scena politică'. 

'S-a trecut de o linie roşie. Această afacere ar putea bulversa electoratul partidului Smer-SD, la putere', a declarat el pentru AFP. 

Premierul Robert Fico este cunoscut pentru criticile sale virulente la adresa media. În cursul unei conferinţe de presă în 2016, el s-a adresat unor jurnalişti afirmând că aceştia sunt 'prostituate antislovace murdare'. 

La Bratislava, sute de persoane s-au adunat de luni seara pentru a aprinde lumânări în memoria jurnalistului asasinat. O adunare similară a avut loc în capitala cehă Praga. 

'Uciderea unui jurnalist din cauza activităţii sale poate fi posibilă în Balcani, poate în Orientul Mijlociu, se întâmplă cu siguranţă în Rusia, dar nu în Uniunea Europeană. Nu există decât un singur răspuns la acest tip de act - finalizarea lucrării', a declarat pentru AFP Arpad Soltesz, un jurnalist care lucrează pentru postul slovac de televiziune JOJ şi fost coleg al lui Jan Kuciak. 

Arpad Soltesz a apreciat că 'oamenii politici au partea lor de responsabilitate în uciderea lui Jan cel puţin în ceea ce priveşte răspândirea urii împotriva jurnaliştilor'. 

Noi manifestaţii în memoria jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi împotriva corupţiei urmează să ai loc miercuri şi vineri la Bratislava.AGERPRES

Subiecte în articol: Ján Kuciak
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri