Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministerul Justiției asigură fondurile pentru un nou sediu pentru Instanța Supremă

Ministerul Justiției asigură fondurile pentru un nou sediu pentru Instanța Supremă

Consolidarea capacității instituționale a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) reprezintă un obiectiv important pentru Ministerul Justiției, iar luni ministrul Alina Gorghiu anunță că au fost asigurate fondurile necesare, respectiv 25.000 mii lei pentru noul sediu.

„Consolidarea capacității instituționale a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) reprezintă un obiectiv important pentru Ministerul Justiției. În ședința de Guvern de astăzi a fost făcut un pas important înainte în acest sens, fiind asigurate fondurile necesare, respectiv 25.000 mii lei, pentru un sediu care să corespundă desfășurării activității în condiții optime a acestei instituții fundamentale pentru sistemul judiciar. Este o obligație asumată în mandatul meu de ministru al justiției și respectată”, spune Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Programul de guvernare 2023-2024 la capitolul Justiție prevedea: „Guvernul, prin Compania Națională de Investiții, va continua proiectele de extindere a sediului ÎCCJ și a renovării sediului existent, alocând în același timp resursele necesare pentru asigurarea, prin închiriere, a unui sediu temporar pe termen scurt și mediu, până la finalizarea noii construcții și a renovării sediului actual al ÎCCJ”.

ÎCCJ îndeplinește un rol principal în ceea ce privește exercitarea puterii judecătorești, conform art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, asigurând, totodată, „interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.

Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025 are, de asemenea, prevederi clare privind consolidarea capacității instituționale la nivelul ÎCCJ, direcțiile principale vizând, pe de o parte, asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activității instituționale, iar pe de altă parte, revizuirea competențelor ÎCCJ în vederea îmbunătățirii eficienței proceselor judiciare desfășurate la nivelul acesteia.

Investițiile în infrastructura judiciară reprezintă o componentă importantă și sunt prioritare. La nivelul anului 2023, au fost alocate aproape 27.000 mii lei doar pentru construcția de instanțe judecătorești, alte peste 3.400 mii lei fiind direcționate pentru dotările instanțelor judecătorești. Numai în a doua jumătate a anului trecut, au fost finalizate 11 obiective de investiții la nivelul întregii țări, între acestea remarcându-se cele de la Tribunalul Gorj și de la Judecătoria Slatina, de la sediul Judecătoriei Târgoviște sau de la Curtea de Apel Târgu Mureș.

În 2024, până la acest moment, au fost inaugurate deja două noi sedii de instanțe: Judecătoria Costești și Judecătoria Horezu.

Ministerul Justiției rămâne permanent conectat la toate problemele instituțiilor din sistemul judiciar și depune toate eforturile pentru a spori încrederea în justiția din România.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: justitie fonduri instanţa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri