Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis: Ministrul Toader confundă funcția pe care o deține cu cea de profesor universitar. Abordarea sa, inadecvată

Klaus Iohannis: Ministrul Toader confundă funcția pe care o deține cu cea de profesor universitar. Abordarea sa, inadecvată

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, că abordarea ministrului Tudorel Toader, care a declarat că legalitatea unei hotărâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ şi nu de către procuror, este inadecvată, arătând că acesta a confundat funcția pe care o deține în prezent cu cea de rector/profesor universitar.

”Domnul ministru Toader a confundat poziția pe care o ocupă acum cu cea de profesor universitar sau rector, pe care a avut-o înainte. Dacă vorbim pur teoretic atunci, sigur, se poate purta o discuție pe competența de contencios administrativ și alte chestiuni de cine de ce se ocupă în România. Dar, domnul Toader nu este profesor universitar în momentul acesta, ci este ministru al Justiției. Ori, ca ministru al Justiției, dacă a constatat că anumite lucruri nu sunt clarificate bine în justiția românească, nu trebuia să facă afirmații teoretice, ci să vină cu un act prin care corecta codul de procedură civilă. Așadar, abordarea domnului ministru mi se pare inadecvată”, a spus președintele Iohannis.

Mai mult, Klaus Iohannis a afirmat că este mulțumit de activitatea DNA și nu a dorit să se pronunțe în legătură cu demersul Laurei Codruța Kovesi de a-l reclama la CSM pe ministrul Justiției. 

"CSM este garantul independenţei justiţiei şi judecă plângerile de acest tip. Putea corecta această lipsă de reglementare dacă ea există. Am încredere în CSM. Sunt opinii diferite şi se discută. Mai rău era dacă nu se discuta nimic", a mai spus Iohannis.

Ministrul Justiției: Legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorul

Ministrul Tudorel Toader a declarat, marţi, că legalitatea unei hotărâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ şi nu de către procuror. 

"De principiu, hotărârile de guvern sunt acte normative infralegale cum se spune, sub lege, în ierarhia actelor normative. Hotărârile de guvern pot crea suspiciuni privind legalitatea. În această ipoteză, că e hotărâre de guvern, că este un ordin de ministru, verificarea legalităţii actelor normative infralegale se realizează de către instanţa de contencios administrativ. Ştiţi că multe hotărâri de guvern au fost atacate la instanţele de contencios administrativ, spre a se verifica de către judecător legalitatea unui act normativ inferior legii. Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorul, ci o verifică judecătorul specializat în contencios administrativ", a spus Toader, întrebat cum comentează decizia DNA de a ancheta emiterea unei hotărâri de guvern în dosarul Belina. 

Declarația ministrului Justiției vine după ce DNA a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, acuzată de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul în care este vizat şi vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea CJ Teleorman. 

Subiecte în articol: klaus iohannis tudorel toader
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri