Jurnalul.ro Timp liber Monden Leyla Lydia Tuğutlu (protagonista din “Inima orașului”), Miss la 19 ani, actriță de succes în prezent

Leyla Lydia Tuğutlu (protagonista din “Inima orașului”), Miss la 19 ani, actriță de succes în prezent

Leyla Lydia Tuğutlu, protagonista serialului “Inima orașului” – difuzat în exclusivitate la postul de televiziune Happy Channel, se poate mândri cu faptul că este câștigătoarea unui important concurs desfășurat în lumea frumuseții. În urmă cu zece ani, Leyla a fost desemnată Miss Turcia 2008, obținând astfel marele premiu al competiției.

La 29 de ani, frumoasa actriță Leyla Lydia Tuğutlu are la activ numeroase experiențe aflate în lumina reflectoarelor. Leyla, care joacă rolul principal feminin în serialul “Inima orașului”, difuzat de luni până joi, de la ora 21.00, în exclusivitate la Happy Channel, a reușit performanța de a câștiga, în anul 2008, concursul Miss Turcia.

Înainte de a ajunge în lumea filmului, tânăra a cochetat cu modellingul, dar s-a pregătit și pe plan muzical. Ea nu și-a dus la bun sfârșit studiile muzicale, însă nu de puține ori și-a demonstrat aptitudinile artistice, putând fi ascultată cântând și în serialul difuzat în exclusivitate la Happy Channel. Leyla a ales să se focuseze asupra actoriei, “Inima orașului” fiind cea mai recentă producție în care poate fi urmărită.

În “Inima orașului”, Leyla este Derin Mirkelamoglu, o tânără frumoasă care provine dintr-o familie bogată și, care, aparent are totul pentru a fi fericită. Aceasta iubește dansul și muzică, însă aspirațiile sale nu se dovedesc a fi în concordanță cu voința părinților ei. După ce îl întâlnește pe Ali Smith, interpretat de actorul Kerem Bürsin, lucrurile iau o altă întorsătură în viața ei. Cei doi protagoniști le propun telespectatorilor să se aventureze alături de ei în “Inima orașului” și să ia parte la o poveste impresionantă de iubire, de luni până joi, de la ora 21.00, în premieră și în exclusivitate la Happy Channel!

Subiecte în articol: Leyla Lydia Tuğutlu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri