Jurnalul.ro Ştiri Politică Lideri de grup tineri pentru parlamentari bătrâni

Lideri de grup tineri pentru parlamentari bătrâni

de Adrian Ilie    |   

Marota întineririi cadrelor din politică s-a manifestat deseori în feluri neaşteptate. La nivel parlamentar, spre deosebire de tradiţiile din alte foruri legislative din ţări cu o democraţie mai veche, funcţiile de conducere la nivelul Birourilor Permanente şi ale grupurilor parlamentare sunt accesibile unor politicieni tineri sau cu experienţă redusă în Parlament.

Dincolo de competenţa profesională a fiecărui parlamentar care îl poate califica pentru o comisie de specialitate sau alta, funcţiile de la vârful celor două Camere necesită şi o experienţă mai vastă în ceea ce priveşte procedurile parlamentare sau chiar chichiţele regulamentare şi trucurile la care un grup politic poate recurge. În schimb, posturile din Biroul Permanent sau de la conducerea grupurilor sunt privite ca o răsplată, fapt ce ar putea explica şi bâlbele sau erorile de interpretare ale Regulamentelor Camerelor. Spre exemplu, primul Birou Permanent al Camerei Deputaţilor din această legislatură avea în componenţă nu mai puţin de trei membri abia intraţi pentru prima dată în Parlament: vicepreşedintele Cătălin Predoiu (PNL) şi secretarii Ioana Bran (PSD) şi Cristian Ghinea (USR). Alţi doi erau la al doilea mandat în Parlament: preşedintele Liviu Dragnea (PSD) şi secretarul Mugurel Cozmanciuc (PNL). Cei mai tineri erau Bran, 30 de ani în 2016, şi Cozmanciuc, 38 de ani. De precizat este că toţi membrii USR din Birourile Permanente erau inevitabil fără experienţă parlamentară dat fiind că Uniunea era un partid nou. Ulterior, prin schimbările de componenţă de la începutul fiecărei sesiuni, au mai intrat vicepreşedintele Ben-Oni Ardelean (PNL), la al doilea mandat, şi chestorul Marcel Ciolacu (PSD), care fusese desemnat secretar în legislatura anterioară după numai doi ani de deputăţie. La Biroul Permanent al Senatului, secretarii Emilia Arcan şi Ion Ganea, ambii de la PSD, au fost aleşi abia în 2016. La al doilea mandat se află vicepreşedintele Adrian Ţuţuianu (PSD), secretarul Marian Pavel (PSD) şi chestorii Eugen Ţapu-Nazare (PNL), Doina Federovici (PSD), Nicolae Marin (PSD) şi Tanczos Barna (UDMR).

Inconstanţă la PSD

Dacă secretarii sau chestorii celor două Camere pot obţine mai uşor „calificarea la locul de muncă”, experienţa, autoritatea şi iscusinţa liderilor de grup este esenţială întrucât aceştia reprezintă veriga de legătură dintre conducerile partidelor şi grupurile parlamentare. În mod tradiţional, aceştia erau personaje cu influenţă mare la vârful partidelor, oameni de talia lui Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Verestoy Attila, Puiu Haşotti, Emil Boc, Vasile Blaga ş.a. În această legislatură, partidele au făcut alegeri neaşteptate. De exemplu, la Camera Deputaţilor, şefia grupului PSD a fost deţinută de patru deputaţi: Eugen Nicolicea, Marcel Ciolacu, Ioan Munteanu, iar acum de către Daniel Suciu. Nicolicea şi Munteanu aveau în mod clar experienţa necesară funcţiei, însă autoritatea lor era discutabilă în condiţiile în care aveau trecutul pătat de plecarea la UNPR . Liderul de acum, Daniel Suciu (38 de ani), este abia la al doilea mandat şi este departe de a fi considerat unul dintre „greii” PSD. Iniţial, cei de la ALDE au mizat pe Constantin Avram, tot la al doilea mandat, însă în septembrie 2017 au decis să recurgă la veteranul Varujan Vosganian, aflat în Parlament încă din 1990. Importanţa funcţiei de lider de grup a fost luată în serios de debutanţii de la USR care, iniţial, l-au desemnat chiar pe preşedintele fondator al partidului, Nicuşor Dan. Preşedintele actual, Dan Barna, a preferat să-i lase şefia grupului lui Claudiu Năsui. La Senat, singurii lideri de grup care au mai mult de două mandate sunt Şerban Nicolae (PSD) şi Cseke Attila (UDMR), însă primul s-a aflat o vreme în conflict deschis cu conducerea partidului.

Senatorul Viorel Iliea fost numit ministru pentru Relaţia cu Parlamentul la trei luni de când fusese ales, interval după care tot te mai poţi rătăci pe culoarele întortocheate ale Casei Poporului.

În State se stă la rând

Spre deosebire de România, în multe alte state, şefia liderilor de grup este acordată parlamentarilor cu multe mandate în spate. În SUA, şefa democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi a preluat funcţia la 71 de ani, după 24 de ani petrecuţi în Congres, iar cel al republicanilor, Kevin McCarthy, după „numai” 7 ani, dar după o stagiatură ca „chief whip”, cel care are grijă ca membrii grupului să voteze confom liniei partidului, frie strângându-i uşa, fie făcându-le diverse concesii. La Senat, şeful democraţilor, Chuck Schumer, a aşteptat 18 ani pentru această funcţie, iar cel al republicanilor, Mitch McConnell, 30 de ani.

 

Subiecte în articol: politiciani tineri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri