Jurnalul.ro Sport Titlul - o afacere în doi

Titlul - o afacere în doi

de Adi Munteanu    |   

Liga 1 a lămurit după doar 10 etape cum vor decurge lucrurile în această ediție de campionat. FCSB și CFR vor merge umăr la umăr pentru titlul de campioană, miza celorlalte echipe care încă visează frumos a rămas doar un loc de cupe europene. 

Optimismul mai multor echipe la începutul sezonului s-a mai ponderat. Ușor-ușor, două echipe s-au separat de celelalte, în timp ce restul și-au pus pofta la titlu în cui. „Poate la anu’” își zic acum și Rapid, și CSU Craiova, și Farul. După cum joacă acum, FCSB și CFR sunt în acest sezon dintr-un alt film în Liga 1. La asta se mai adaugă și arbitrajul, rușinos de părtinitor în favoarea celor două. Iar când cei mai buni arbitri ai momentului, Covaci și Colțescu, înclină balanța pe față pentru ele, lucrurile sunt clare: FCSB, CFR și... restul. Este adevărat că cele două sunt, de departe, cele mai puternice echipe din România, însă când mai au și ele o zi proastă se rezolvă cu arbitrii. Cine a decis treaba asta doar Răzvan Burleanu și Kyros Vassaras ar putea răspunde. Însă „galopul acesta de sănătate” în a favoriza primele două echipe parcă a pornit prea devreme și prea pe față. E ciudat cum un arbitru de talia lui Istvan Kovacs, care-i arbitrează în decurs de o săptămână și pe Budescu sau Florinel Coman, dar și pe Cristiano Ronaldo sau Neymar, să comită acele greșeli de începător, să nu acorde două penalty-uri pentru Petrolul la Cluj. La fel a arbitrat și Colțescu la Constanța pro-FCSB inventând un penalty, decisiv, pentru echipa lui Gigi Becali. Însă cele două echipe chiar nu au nevoie de ajutorul arbitrilor. Au demonstrat în acest început de campionat că n-au rival în Liga 1. 

Marea miză: Cupa Românei

Pentru celelalte echipe, cel mai important obiectiv rămâne Cupa României, mai ales că din ediția viitoare a cupelor europene, câștigătoarea cupei va juca în preliminariile Europa League, o treaptă superioară Conference League, ca până acum, și vor avea adversare pentru două tururi preliminare tot câștigătoare de cupe naționale cam tot din zona noastră a clasamentului coeficienților stabilit de UEFA. Există și „plasa de siguranță”, pentru învinse, continuarea cursei în Conference League. Astfel că echipe ca Rapid, Universitatea Craiova sau Farul, cărora le-ar mai rămâne doar locurile 3-4, miza cea mare e doar Cupa României. 

Universitatea Craiova e în cădere liberă. După ce a fost lăsată cu ochiii în soare de Reghecampf, echipa nu se regăsește. Fără antrenor, a obținut un egal norocos la U Cluj, Andrei Ivan a lustruiește banca de rezerve, Mitriță, în loc să ridice jocul echipei, așa cum a impresionat plăcut în primele 3 meciuri, s-a „acomodat” la jocul mediocru al colegilor.

Rapid, conform tradiției, este în stare să facă instrucție cu Farul și Dinamo după care să piardă lamentabil cu Voluntari și Petrolul. Bergodi a început întinerirea lotului, a renunțat la serviciile veteranilor Junior Morais și Dragoș Grigore, probabil va veni curând și rândul lui Cristi Săpunaru, a adus jucători de viitor, însă italianul mai degrabă pregătește asaltul la titlu pentru sezonul viitor. 

Farul rămâne o favorită la calificarea în play-off, însă asta poate însemna și lipsa din cupele europene vara viitoare, dacă nu prind locul 3. Prăbușiți psihic după sezonul european jalnic, jucătorii parcă sunt alții după doar 3 luni de la câștigarea titlului. Parcă nici Hagi nu mai este la fel de convingător cu jucătorii. Niciunul dintre cei care au fost artizanii titlului de anul trecut nu mai joacă la fel. Probabil că Hagi regretă mult cedarea lui Denis Alibec. Aducerea lui Budescu este până acum cea mai bună achiziție, rezolvă de multe ori „pasa finală”, însă prea puține idei și inițiative ale lui Budi sunt înțelese de mult mai tinerii lui coechipieri Louis Munteanu sau Adrian Mazilu, iar când, în sfârșit se vor acomoda, Munteanu și Mazilu se vor întoarce la echipele de la care au fost împrumutați. Astfel că și pentru Farul tot Cupa României este principalul obiectiv.

Andrea Mandorlini n-a observat cele două neacordate Petrolului însă arată cu degetul spre arbitrajul părtinitor de care a avut parte FCSB la Constanța

 

Subiecte în articol: liga 1 titlu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri