„Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân”, evidenția profesorul Ioan-Aurel Pop într-o pledoarie pentru limba română vorbită și dincoace și dincolo de Prut. V-am captat atenția? Ia, deschideți ochii: „Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării și care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme: graiul ardelenesc (transilvănean), bănățean, bihorean (crișean), maramureșean, moldovean, muntean, oltean etc.”.
„Graiurile asigură unitatea limbii”
În continuare: „Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpați, la vest, Nistru (pe alocuri și dincolo de Nistru), la est, Ceremuș, la nord și Milcov, Dunăre și Gurile Dunării, la sud. Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectală și, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor. Limba literară, născută din secolul al XVI-lea încoace, este limba standard care se învață în școală și care subliniază - în România, Republica Moldova și oriunde în afara acestor state - patrimoniul lingvistic comun”.
Transilvănean, oltean, maramureșean - român
Mai departe, în trena „perechilor” limbă-identitate și România-Republica Moldova: „Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureșenii, bănățenii etc. sunt, în același timp, și români, așa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni și români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni și normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu există vreo limbă elvețiană inventată din motive politice. Mai mult, Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școlile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană”. Limpede, nu?
Româna, în frumosul grai moldovenesc
În completare (ne mai răcorim un pic): „Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide, au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de «limbă moldovenească». Cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!». Este adevărat că astăzi există statul - recunoscut în plan internațional - Republica Moldova, dar limba majorității populației sale este limba română, exprimată în frumosul grai moldovenesc”.
Contradicții (risipite)
Nu în ultimul rând: „Istoria și realitatea nu pot urmări decât criteriul adevărului omenește posibil, iar acest adevăr vorbește clar și fără echivoc despre limba română, vorbită și scrisă cu alfabet latin pe ambele maluri ale Prutului. Noțiunea de «limbă moldovenească», dincolo de inexistența realității pe care tinde să o denumească, intră în contradicție cu întreaga istorie culturală a regiunilor răsăritene ale spațiului locuit de români și amenință să excludă din zestrea spirituală a ramurii răsăritene a poporului român pe cei mai mari scriitori ai săi, care s-au considerat invariabil români și care au scris exclusiv în limba română”.
Țesătură intimă
Concluzia: „A promova ideea unei limbi «moldovenești», distincte de cea română, nu este numai o denaturare a unei realități culturale și identitare documentată în toate sintezele lingvistice, istorice și literare, ci și o manipulare ideologică pe care comunitatea internațională nu o va accepta niciodată. Limba unui popor e parte definitorie a identității sale; de aceea, instrumentalizarea ei ideologică prin politici lingvistice tendențioase nu poate modifica o realitate care se sprijină pe o tradiție de secole și mai ales nu poate anula o identitate pe care românii din Republica Moldova o simt ca definitorie: aceea a apartenenței la spațiul lingvistic și cultural românesc”.
Știați că...
… „abces” este singurul cuvânt care începe cu grupul de litere „abc”, primele trei din alfabet?
… limba română cochetează cu patrimoniul UNESCO grație cuvintelor „dor”, „ler” și „doină”, intraductibile în altă limbă?
… mai bine de 19.750 de cuvinte în limba română încep cu litera „c”?
… româna este una dintre cele cinci limbi în care se țin slujbe pe Muntele Athos?
… limba română este între primele opt limbi ale lumii ca număr de cuvinte - în jur de 180.000, excluzând diminutivele?
Propoziții citite invers, dar cu același sens
„Ele ne seduc cu desenele”.
„Era o tipă răpitoare”.
„Ene purta patru pene”.
„Era să pozez o pasăre”.
Dicționarul TEZAUR - 150 de ani de strădanii
„Dicționarul academic al limbii române a fost început, în diverse forme și prin apelul la reprezentanți de marcă ai lingvisticii românești, acum 150 de ani, și a cunoscut mai multe etape de realizare: de la concepția latinistă a lui August Treboniu Laurian și I.C. Maxim, prin contribuțiile notabile ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu și ale lui Alexandru Philippide, la realizarea substanțială a lui Sextil Pușcariu. Împreună cu o echipă formată din lexicografi de marcă, Sextil Pușcariu a construit și publicat, între 1906 și 1944, literele A-C, F-K și o parte din litera L. Partea coordonată de Pușcariu (DA) a reprezentat și reprezintă încă o capodoperă a lexicografiei istorice românești prin concepția modernă, prin numărul de izvoare, prin luarea în considerare a fondului fundamental al limbii noastre și prin discuția etimologică, de largă deschidere spre limbile învecinate geografic și înrudite cultural.
19 volume
Lucrările la DLR au fost reluate după război, cu întreruperi datorate unor alte proiecte lexicografice, și au cunoscut o remarcabilă continuitate începând cu anul 1965, odată cu publicarea literei M. Noua serie a Dicționarului-tezaur, elaborată de cercetători de la cele trei mari institute ale Academiei Române (de la București, Iași și Cluj-Napoca) și revizuită la București sub coordonarea academicienilor Iorgu Iordan, Alexandru Graur și Ion Coteanu, înregistrează cuvintele atestate în toate registrele stilistice și în toate epocile de evoluție a limbii, inclusiv neologismele, fiind coordonată, din anul 2000, de academicienii Marius Sala şi Gheorghe Mihăilă și încheiată în anul 2010. Tot în același an a fost publicată, în 19 volume, ediția anastatică integrală a DLR, având o structură complexă și modernă, cu o bibliografie mult augmentată și cu o perspectivă echilibrată asupra tuturor componentelor sale (selecția lexicală, mărci diastratice, aspectul normativ, varietatea regională, diversitatea surselor, componenta semantică etc.). În prezent, se lucrează la o ediție nouă a Dicționarului TEZAUR, care va fi și informatizată, asemenea dicționarelor marilor limbi europene.
(Text oferit de Academia Română; titlul și intertitlul aparțin redacției)
Eminescu, obsesii lexicale
Cuvintele (substantive, adjective, verbe) întâlnite cel mai des în poemele lui Mihai Eminescu sunt (18 la număr): „viaţă”, „umbră”, „lună”, „lume”, „mână”, „noapte”, „suflet”, „vis”, „ochi”, „a vrea”, „a vedea”, „a putea”, „a părea”, „a trece”, „a veni”, „alb”, „negru” și „dulce”. Interesant, nu?
31 august este data la care se sărbătorește Ziua Limbii Române, atât în România, cât și peste Prut, în țara ruptă de ruși din trupul Țării-Mamă
„Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectală și, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române