Cineva a spus că patriotismul e ultimul refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se înfășoară de obicei într-un steag, iar bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor.
Fraza de mai sus nu e formulată de mine, ci de Umberto Eco. Iar pasajul citat de el își revendică paternitatea de la Samuel Johnson, care a reacţionat la sfârșit de secol XVIII la falsul patriotism indus de ministrul John Stuart.
Pe mine mă interesează însă mai mult ce replică ar fi avut autorul numelui trandafirului dacă ar fi fost rugat să comenteze afirmații precum mândru că-s român, ardelean/oltean sau că am sexul precum jumătate din populația lumii? Probabil că ar fi utilizat un apelativ din celebrul citat: "Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili (…) Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr".
Adică, marele specialist în semiotică ar fi explicat că afirmațiile legate de mândrie sunt semne de imbecilitate/idioțenie deoarece atunci când spui că ești mândru trebuie să legi asta de o calitate, când e pus acest lucru pe tapet trebuie să apară și o scară de valori. Bunăoara nu e o imbecilitate când zici „Mândru-i portul românesc”/„Mândru-i jocul Hațegana”.
Sau mândru că am mașină roșie/verde/turcoaz ori că-s smardoi mânca-ț-aș, fiindcă asta conține un atribut. Și chiar și atunci când ardelenii vorbesc de mândra lor discută de însușiri.
Când spun mândru că sunt român, întrebarea e ce fel de, musculos, cu mașină maron/mov, cu mândră sau fără?