Adică, în loc să revină la un mod sănătos de administrare a societății, fapt sugerat și de Brexit, a recurs la relaxarea cantitativă (QE) și la alte forme de a-și conserva in extremis dominația pentru a nu avea nevoie de banii capitaliștilor, care când îi dădeau impuneau și regulile. Dimpotrivă, acum le erodează continuu capitalul și puterea cu prețul fragilizării societăților, ba chiar induc ideea că bogăția ar fi un păcat, până când magnații lumii ajung să iasă din proprie inițiativă la rampă, își pun cenușă în cap și evidențiază rolul responsabilității sociale.
Și apoi, după un asemenea val de greșeli, singura variantă a politicienilor e să fie nesimțiți ca să nu-și asume răspunderea. Când cineva le reproșează ceva nici măcar nu se mai uită disprețuitor în ochii lui ca să-i răspundă precum șmecherașii de cartier: „Cine? Eu?”. După care, așa cum se știe din zicala cu peștele, nesimțirea se instalează peste tot în societate, de sus în jos. Și ca nu cumva să se consemneze vreun eșec în „abordare” se depreciază continuu nivelul educațional pentru a fi șterse reperele etice care ar putea face poporul să ceară socoteală conducătorilor.
În fine, haideți să „coborâm ” dinspre factorul de inspirație Europa spre noi, pentru că am observat pe facebook că face prozeliți obiceiul ca atunci când întrebi ceva să ți se răspundă cu altceva, iar când insiști pentru a purta un discurs rațional - pe baza „jocului” inițiat - devii urât, plictisitor, cu „precizări” de mamă, tată, frați și surori.
Nu mai e cu am eu dreptate jos pălăria, ai tu, la fel. Când nu-mi convine tema de discuție, nu răspund. Când insistă îi zic altceva, de genul știe toată lumea că ești antipatic, șchiop și ai o nevastă grasă.
Atitudinea de a-l lăsa pe unul vorbind atunci când nu-ți convine ceea ce zice poate fi catalogată elegant lipsă de transparență, dar, de fapt, e vorba de nesimțire, care se propagă cu viteza luminii. Nu e vorba doar de perfidie ancestrală, de fățărnicie, ci de mai mult decât atât. E ceea ce spunea Tudor Octavian : „Nu știu cum să scriu despre înmulțirea și tupeul curvelor și despre rolul hotărâtor jucat de curve în societatea românească de după 1990 (...) Întocmai mie, nici România nu știe ce-i de făcut cu sporul natural de curve, mult mai mare ca sporul natural al populației”.