Jurnalul.ro Auto Automobil, aspirator sau telefon. Mașina Xiaomi

Automobil, aspirator sau telefon. Mașina Xiaomi

de Tudorel Muşat    |   

Producătorul de orice - de la aspiratoare, la telefoane - Xiaomi a lăsat să se scurgă pe internet imagini cu prima mașina electrică pe care o va produce în serie. MS11 va fi lansat oficial în 2024, după anunțul pe care compania l-a făcut încă din 2019.

În 2021, Xiaomi a cumpărat compania Deepmotion Tech și o fabrică pentru asamblarea mașinilor electrice, iar primul lor prototip a putut fi observat, în teste, vara trecută. Deși informațiile despre partea tehnică sunt încă ținute foarte bine sub secret, câteva imagini cu ceea ce pare a fi primul lor model electric, MS11, au apărut pe internet, în China. Aparent, din greșeală, câteva poze care par scoase dintr-un spot publicitar, au fost publicate pe rețeaua socială Weibo. Acestea ne arată un model cu 4 uși, un plafon de sticlă și o siluetă de coupe. Partea frontală pare să „împrumute” câteva linii de la McLaren. Pentru zona posterioară, chinezii au furat de la luxuriantul Aston Martin DBS. Despre motoare și alte accesorii, momentan nimic.

Subiecte în articol: xiaomi ms11
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri