Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Agriculturii anunță că pentru Programul Tomata s-ar putea folosi seminţe româneşti de anul viitor

Ministrul Agriculturii anunță că pentru Programul Tomata s-ar putea folosi seminţe româneşti de anul viitor

Programul Tomata s-ar putea derula folosind numai seminţe româneşti începând de anul viitor, dacă baza de producere a seminţelor româneşti se va dezvolta suficient încât să să permită acest lucru, a declarat vineri, la Slatina, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Întrebat dacă fermierilor care se înscriu în programele pentru cultivarea legumelor li se va solicita să utilizeze seminţe româneşti, ministrul a arătat că în prezent fermierilor nu li se poate pune această condiţie deoarece producerea de seminţe româneşti de legume nu este suficient de dezvoltată pentru a putea acoperi necesarul derulării unui program cum este cel pentru tomate.

"Noi astăzi, la nivel naţional, nu avem o bază de producători de seminţe pentru legume atât de bine dezvoltată încât să poată acoperi întregul program. Apetenţa fermierilor pentru programul acesta (Tomata, n.r.) a fost un factor pe care l-am luat în calcul atunci când am decis să nu condiţionăm derularea programului de existenţa seminţelor româneşti. Asta nu înseamnă că nu privim spre viitor. (...) Dacă este posibil, în anul 2022 să creăm baza de producere de seminţe româneşti de legume astfel încât în programul viitor, din 2023, să-l condiţionăm de derularea lui numai cu seminţe româneşti", a declarat Adrian Chesnoiu.

Ministrul Agriculturii a menţionat, referitor la Programul Tomata, că numai în judeţul Olt se estimează că se vor înscrie circa 7.000 de fermieri. 

Subiecte în articol: Adrian Chesnoiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri