Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Mediului: Nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce privește calitatea aerului

Ministrul Mediului: Nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce privește calitatea aerului

Ministrul Mediului, Barna Tánczos, susține că în prezent nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce privește calitatea aerului. Declarația a fost făcută după ce în public au apărut unele informații privitoare la apariția unui nor poluat provocat de război.

„Astăzi nu există niciun pericol care să se îndrepte către România, valorile sunt normale, cresc în anumite perioade din cauza traficului și a condițiilor meteorologice”, a explicat ministrul Mediului.

Monitorizarea calității aerului se face 24 de ore din 24, a mai spus ministrul român.

„Nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce privește calitatea aerului”, a precizat luni, Barna Tánczos.

Autoritățile din Kiev au anunțat luni că, din cauza bombardamentelor, nivelul poluării aerului a crescut foarte mult. Cetățenii au fost îndemnați să țină geamurile închise și să poarte măști de protecție în spațiile publice.

De asemenea, în Republica Moldova și Polonia au circulat informații despre apariția din cauza războiului a unui nor toxic format din sulf și plumb.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: barna tanczos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri