Jurnalul.ro Ştiri Observator Minorităţile ţării şi-au sărbătorit unicitatea

Minorităţile ţării şi-au sărbătorit unicitatea

de Diana Scarlat    |   

Festivalul ProEtnica a adus în cetatea Sighişoara peste 700 de reprezantanţi ai celor 22 de grupuri etnice recunoscute în România şi mii de turişti, din ţară şi din străinătate. Evenimentul a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie şi reprezintă un succes al dialogului intercultural şi interetnic. Pe de altă parte, este o formă de promovare a turismului în cetatea transilvană, după anularea Festivalului Medieval.

Evenimentele culturale desfăşurate la Sighişoara duc mai departe tradiţia promovării cetăţii medievale ca leagăn al artelor şi al dialogului intercultural. Festivalul ProEtnica, desfăşurat în perioada 18-21 august, le-a oferit atât participanţilor, cât şi turiştilor, oglinda spirituală a tururor etniilor care convieţuiesc de sute de ani pe teritoriul ţării noastre: 20 de minorităţi şi două grupuri etnice majoritare – românii şi aromânii. “Dincolo de latura materială, de câştigurile imediate pe care le poate aduce un astfel de festival la bugetul local, din colectarea taxelor şi impozitelor de la comercianţi, cea mai importantă este posibilitatea de promovare a cetăţii Sighişoara, atât în ţară, cât şi în străinătate. Prin acest eveniment, cetatea se promovează pe termen lung”, explică primarul oraşului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Cunoaştere reciprocă, pentru recunoaştere reciprocă

Muzica, portul popular şi dansurile tradiţionale ale fiecărei etnii şi-au dat mâna pe scena din piaţa centrală a cetăţii, pentru a facilita dialogul între români, indiferent de naţionalitate.“Festivalul ProEtnica este organizat de Centrul Educaţional Interetnic. Este un eveniment educaţional, cultural. Fiind un festival de dialog intercultural, nu dorim să promovăm numai dialogul între minorităţi, ci şi între minoritari şi majoritari, deci vin inclusiv români şi aromâni. Sunt reprezentate, în cadrul festivalului, toate cele 20 de minoritţi naţionale şi cele două grupuri etnice majoritare”, explică Volker Reiter, organizatorul evenimentului. Printre manifestările culturale se numără şi dezbaterile pe teme de dialog interetnic, proiecţiile de film, expoziţiile de pictură sau fotografie şi lansările de carte. Una dintre cele mai importante dezbateri a fost “Dialogul interetnic din România contemporană”, moderată de doctorul Aurel Veiner, deputat şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. “Subiectul pe care-l dezbatem este identitatea naţională, mai exact, cum ne putem manifesta identitatea proprie, fără să-i deranjăm pe ceilalţi: prin cunoaştere reciprocă, spre recunoaştere reciprocă”, a explicat Aurel Veiner.

 

Minorităţile sunt finanţate de stat

Toţi reprezentanţii celor 20 de minorităţi naţionale recunoscute în ţara noastră s-au arătat mulţumiţi de faptul că statul român a rezolvat problema finanţării grupurilor etnice. Minorităţile au foarte multe facilităţi în România, din partea statului. “Chiar dacă în România sunt foarte multe probleme în acest moment, din punctul de vedere al facilităţilor acordate minorităţilor, lucrurile stau foarte bine. După părerea mea, în România s-a găsit o rezolvare modernă a problemei minorităţilor”, a mai spus organizatorul evenimentului.

Festivalul este finanţat în întregime din bani publici, cu fonduri de la Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean şi Municipiul Sighişoara. Evenimentul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României.

"În contextul actual, cu toate problemele interetnice la nivel mondial, noi demonstrăm că în România există acest dialog intercultural între minorităţile naţionale. Este foarte important să regăsim în minorităţi o resursă, nu o problemă", Volker Reiter, organizator

În timpul evenimentelor de mare amploare, Sighişoara atrage peste 10.000 de turişti, iar oraşul are doar 2.000 de locuri de cazare. Locuri pentru înnoptat există şi în localităţile învecinate, iar în acest fel, cetatea medievală devine centrul principal pentru dezvoltarea turismului în judeţul Mureş. Festivalul ProEtnica va aduce în continuare sute de participanţi din toată ţara şi mii de turişti. “Cei mai mulţi vin la festivaluri, apoi se întorc să viziteze cetatea, pentru că nu pot să vadă tot în timpul evenimentelor. Încercăm să găsim o formulă mai bună şi pentru Festivalul Medieval, pentru a se relua de anul viitor”, a explicat primarul oraşului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri