Destul bocitoarele şi demolatorii de tot ce e românesc ne împroaşcă cu vorbe rele despre ţară, orice stângăcie o umflă pătând România ca să ne doară, să ne transforme în făpturi subalterne, cu privirea în jos mai avem nevoie şi de o trezire spre demnitate a sufletului românesc. Că avem cu ce ne mândri, au scris strămoşii file de istorie bravă, au îmbogăţit savanţi şi scriitori români patrimoniul mondial. O astfel de transfuzie de încredere, de conştienţă a propriei valori ne aduce filmul „Mircea”, regizat şi jucat de Sergiu Nicolaescu. Din galeria de domnitori români, admiraţi de întreaga Europă pentru vitejia, anvergura lor, se desprinde figura luminoasă a lui Mircea cel Mare. Profesori universitari, academicieni, istorici mi-au declarat fără tăgadă că România a fost respectată în lume cel mai mult sub domnia lui Mircea. A ţinut pe loc puhoaiele armatelor otomane, l-a înfruntat cu fruntea sus pe temutul Baiazid, a ajuns cu o asemenea autoritate încât s-a amestecat în succesiunea la tronul sultanului, din păcate mizând şi ajutându-l pe unul dintre fiii care n-a ajuns conducător al Înaltei Porţi. De fapt, se spune că şi Burebista era foarte puternic, implicându-se în şefia de la Roma, dar şi de astă dată susţinând alt pretendent decât Cezar. Chiar Domnul Eminescu a romanţat figura marelui Domnitor: „Un bătrân atât de simplu după vorbă, după port”. De fapt, Mircea era un bărbat de doar 30 de ani, frumos, elegant, care nu s-a lăsat încovoiat de Baiazid. I se dusese faima de Mircea cel Bătrân, dar nu pentru că era bătrân, ci că era înţelept, numele corect este Mircea cel Mare. Filmul „Mircea” este majestuos, o împărtăşanie pentru neam de a ne mândri cu virtuţile noastre. În film, Mircea îi stârneşte admiraţia noului sultan, acesta chiar îi propune să nu-l inunde cu trupele uriaşe ale Imperiului Otoman, dar când îi cere gaj pe nepotul, viitorul Vlad Ţepeş, Mircea rosteşte apăsat „Ba” şi pleacă demn din tabăra sultanului unde se dusese singur. Filmul dezvăluie sub scriitura lui Titus Popovici cum îl căleşte Mircea ca viitor voievod brav, mândru, pe copilul-nepot Vlăduţ. Şi dacă cinematografia mondială s-a îmbogăţit comercializând figura contrafăcută în Dracula, de ce să nu restabilim şi noi adevărul istoric cu faptele vitejeşti, demne, ale domnitorului Vlad Ţepeş. Deşi rănit, sângerând, în pragul morţii, Mircea se încrâncenează, ivindu-se pe o culme în armură pentru a-şi îmbărbăta oastea. Şi se stinge pe malul mării, lăsându-i moştenire lui Vlad o Ţară Românească întinsă, puternică, cu privirea sus, cucerind şi preţuirea Imperiului Otoman. Filmul „Mircea” este o montare majestuoasă, justificând prin anvergura subiectului şi a scenelor de bătălii de ce la Academia de Film Spielberg se predau ore de curs privind filmarea de lupte prin secvenţe din filmele lui Sergiu Nicolaescu.