Acum 18 ani, în 2002, Adrian Păunescu scria o tulburătoare poezie: „Şi ce-ar fi dacă într-o zi blestemată ne-am îmbolnăvi cu toţii, deodată, și medici, şi pacienţi, şi părinţi, şi copii? Ce-ar fi, ce-ar fi dacă brusc ne-am îmbolnăvi, dacă n-ar avea cine pe cine să mai trateze? Ce-ar fi dacă în urma dreptului legitim de a ne îmbolnăvi chiar ne-am trezi că ne-am îmbolnăvit şi n-avem cui ne adresa, n-avem pe cine chema? Miroase a carantină peste veac, bolnavii sunt chemaţi să se supună la încercarea ultimă, comună, să li se spună: nu mai aveţi leac!”. Ce profeţie, versurile geniului Adrian Păunescu prevăd la virgulă toată suferinţa poporului român, tot blestemul care a izbit planeta! Năpasta asta nemeritată de omenire a fost previzionată de Poet. Și înainte de această poezie premonitorie, în 1974, Adrian Păunescu suna alarma: „Miroase a dezinfectant şi a lavă, vine boala bolnavă”. Cu decenii în urmă, umbra dezastrului nu-l lăsa să doarmă pe Adrian Păunescu: „umblăm prin stele, dar murim de gripă şi proclamăm dreptăţi în alte ţări, dar în gospodăria noastră ţipă în nopţi de coşmar stafii călări”. Uluitoare emisiunea de donaţii făcută la Antena 3 de Mihai Gâdea, a înflorit toată inima generoasă a acestui popor funciarmente bun. În război cu năpasta, şi-au dăruit părţi importante din pensia mică vârstnici, care au renunţat la pastila pentru hipertensiune ca să se poată cumpăra aparate de ventilaţie a plămânilor îmbolnăviţi. Au sunat cu suflete în zbor de vulturi copii care şi-au donat alocaţia, umăr lângă umăr cu bătrâni care şi-au trimis toată pensia. Un amărât, care îşi susţinea familia cu 2 copii cărând cu calul pentru 50 de lei pe zi, a mers călare 40 de kilometri până la Iaşi să-i ducă niţică mâncare nevestei lui, care i-a născut al treilea băiat. A aflat şi Moroşanu, durul câştigător de lupte în ring, s-a dus cu mâncare la coliba unde sărmanul tânăr îşi adusese pruncul şi a promis că-i va construi o casă în locul cocioabei.