Jurnalul.ro Ştiri Politică Ne-am luat de steag, ei s-au legat de stemă

Ne-am luat de steag, ei s-au legat de stemă

de Adrian Ilie    |   

Relaţiile româno-ungare continuă să se deterioreze după declaraţia premierului Mihai Tudose legată de steagul drapelului secuiesc. Un grup aparţinând „Mişcării celor 64 de comitate” a acoperit stema ţării noastre de pe gardul ambasadei României la Budapesta cu un drapel al Ţinutului Secuiesc, motiv pentru care ambasadorul maghiar la Bucureşti a fost convocat la Ministerul de Externe pentru explicaţii.

Incidentul de la ambasada română de la Budapesta a avut loc în seara zilei de 12 ianuarie. Cei de la „Mişcarea celor 64 de comitate” au acoperit stema de pe gardul ambasadei cu drapelul albastru-auriu al Ţinutului Secuiesc, în semn de protest faţă de afirmaţiile de săptămâna trecută ale premierului Mihai Tudose referitoare la arborarea acestui drapel în secuime. „Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag”, a spus Tudose, afirmaţie care a generat protestele UDMR, precum şi ale autorităţilor ungare care i-au cerut explicaţii ambasadorului român. După incidentul de la ambasada de la Budapesta, acum a venit rândul Ministerului de Externe român să ceară socoteală ambasadorului ungar la Bucureşti. „În legătură cu cele întâmplate la Budapesta, o să avem o discuţie cu ambasadorul Ungariei, o discuţie care va avea un punct foarte clar. Înţelegem dreptul tuturor oamenilor din ţările Uniunii Europene să-şi exprime opiniile, însă în acelaşi timp vom solicita adoptarea unor măsuri de securitate care să corespundă prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961, astfel încât activitatea ambasadei să nu fie perturbată în niciun fel”, a declarat, ieri, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. A fost evocat şi caracterul „revizionist” al „Mişcării celor 64 de comitate”. „Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă preocuparea faţă de atitudinea provocatoare a Mişcării Celor 64 de comitate şi condamnă producerea unor astfel de incidente care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale. MAE consideră că săvârşirea unor asemenea acte de către anumite persoane sau organizaţii, inclusiv cu programe revizioniste, este complet inacceptabilă şi contravine spiritului şi prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, se arată într-un comunicat al ministerului. Între timp, confruntat cu valul de proteste, şi premierul Tudose şi-a nuanţat declaraţia care a provocat scandalul. "Îmi menţin foarte, foarte, foarte clar poziţia ca român, că nu este negociabilă sub nicio formă, nici măcar amiabilă, integritatea teritorială a României. Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucăţi din România. Când m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autorităţile statului, care trebuie să aplice legea, mandatele lor fluturând pe steag, dacă nu aplică legea. Despre asta a fost vorba, nu de spânzurat politicieni", a declarat Tudose.

Perspectivele pe termen scurt de îmbunătăţire a relaţiilor româno-ungare sunt sumbre în condiţiile în care România va sărbători în acest an 100 de ani de la Marea Unire, iar ungurii vor comemora în 2020 un secol de la Tratatatul de la Trianon, astfel că timp de doi ani este aşteptat ca ultranaţionaliştii de ambele etnii să-şi dea în petic cu fiecare ocazie.

Subiecte în articol: relatii româno-ungare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri