Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: 30 de cişmele noi, amplasate în parcurile Primăriei Capitalei

Nicuşor Dan: 30 de cişmele noi, amplasate în parcurile Primăriei Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că 30 de cişmele noi, prevăzute cu adăpătoare pentru animale, sunt amplasate în aceste zile în parcurile administrate de PMB.

Au fost instalate deja zece astfel de cişmele, iar pe parcursul săptămânii viitoare vor fi montate alte 20.

"Amplasăm 30 de cişmele noi, moderne, prevăzute cu adăpătoare pentru animale, în parcurile pe care le administrăm. Până acum, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a montat deja 10 astfel de cişmele în Cişmigiu, Herăstrău şi Tineretului, restul de 20 vor fi montate săptămâna viitoare în parcurile Herăstrău, Izvor, Floreasca, Circului şi Carol", a scris edilul, sâmbătă, pe Facebook.

De asemenea, în parcurile ALPAB sunt funcţionale alte 28 de cişmele instalate în anii precedenţi.

"Pe lângă cişmelele din parcuri, sunt instalate peste 100 de cişmele administrate de Apa Nova în toate zonele aglomerate din oraş, pe artere principale, în intersecţii intens circulate, în pieţe, în proximitatea spitalelor, a lăcaşelor de cult, în cimitire. Apa de la toate aceste cişmele este potabilă", menţionează Nicuşor Dan. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri