Jurnalul.ro Ştiri Observator Noaptea Muzeelor va fi prezentă în toate colțurile țării, în 87 de localități din 39 de județe

Noaptea Muzeelor va fi prezentă în toate colțurile țării, în 87 de localități din 39 de județe

Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va fi prezentă în toate colțurile țării, în 87 de localități (orașe, comune, sate) din 39 de județe, unde vor fi deschise pentru public nenumărate stații culturale, cu activități diverse și interactive, adaptate tuturor vârstelor și intereselor culturale.

Foarte multe muzee, entități culturale, dar și spații neconvenționale din România au pregătit pentru vizitatori peste 210 evenimente, expoziții și activări pe 14 mai, la Noapea Muzeelor.

În București, Noaptea Muzeelor înregistrează un record absolut de 64 de obiective culturale ce își vor deschide porțile sâmbătă, unele dintre ele de dimineață, majoritatea până târziu în noapte.

„Pentru această ediție, avem intervenții culturale în spații muzeale în aer liber și închise, de teatru, de operă, de ateneu, în filarmonici și biserici, în studiouri radio, în castele, palate si cetăți, în biblioteci, în studiouri de creație, în centre culturale, în grădini de artă, în cartiere creative, în spații de știință și experimente, în spații ale memoriei comunismului și ale abuzului, în pavilioane și în galerii de artă, în mori de hârtie. Vom fi peste tot”- a declarat Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.

„În premieră, la această ediție, publicul bucureștean se poate reîncărca cu energie în punctele Muzeul Național al Țăranului Român, Arthub și Art Safari. Veți avea nevoie pentru că anul acesta avem record de muzee și entități culturale participante – 64. Este motivul pentru care am pregătit pentru dumneavoastră Bragagizantul, o licoare energizantă, 100% naturală, produsă pentru prima oară în România sub marca „Braga Boierească” .

Tot de Noaptea Muzeelor 2022 în București, Primăria Capitalei se deschide pentru publicul larg în intervalul orar 18:00 - 24:00, vizitatorii putând redescoperi istoria și arhitectura palatului care găzduiește Primăria, dar și povești despre orașul trecut și prezent prin expoziţii, proiecţie de film şi o instalaţie video despre București. De asemenea, STB S.A. va pune la dispoziția publicului linia suplimentară de autobuze 362 – Noaptea Muzeelor, care vor circula între ora 19:00 și 02:00, la interval de 30 de minute, pe traseul Piața Unirii – Piața Presei, la tarife de călătorie cuprinse în grila tarifară aflată în vigoare.

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat și primit cu entuziasm de public de fiecare dată.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: noaptea muzeelor 2022
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri