Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi sancţiuni americane împotriva Venezuelei

Noi sancţiuni americane împotriva Venezuelei

Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunţat vineri sancţiuni împotriva a patru generali venezueleni, pe motiv de corupţie şi implicare în represiuni sub regimul preşedintelui Nicolas Maduro, informează AFP.

Secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, citat într-un comunicat al instituţiei, a declarat că noile sancţiuni "subliniază hotărârea Statelor Unite de a-i face răspunzători pe Maduro şi alte persoane implicate în corupţia din Venezuela". Oficialul american a mai apreciat că preşedintele venezuelean şi apropiaţii acestuia continuă să îşi pună propriile interese mai presus de ale poporului lor.

O declaraţie similară cu a lui Mnuchin a urmat la scurt timp din partea purtătoarei de cuvânt al Departamentului de Stat american, Heatehr Nauert: "Membrii forţelor armate venezuelene care îşi pun propriile interese înaintea celor ale concetăţenilor lor nu se pot aştepta să beneficeze de imunitate faţă de sancţiunile noastre".

Noile sancţiuni li se aplică generalilor activi Gerardo Izquierdo Torres, ministru pentru problemele frontierei cu Columbia, şi Fabio Zavarse Pabon din Garda Naţională. Primul este suspectat de corupţie, iar al doilea este considerat răspunzător de reprimarea manifestaţiilor de stradă împotriva regimului lui Maduro. Odată cu aceştia au fost sancţionaţi şi generalii în retragere Rodolfo Torres, guvernator al statului venezuelean Aragua, şi Francisco Rangel Gomez, fost guvernator al statului Bolivar, ambii pentru corupţie, iar ultimul şi pentru a fi ajutat bandele înarmate care acţionează în Venezuela. Cei patru generali nu mai pot efectua operaţiuni comerciale cu cetăţenii americani, iar orice active ale lor din SUA sunt îngheţate.

În Venezuela, armata are printre alte atribuţii şi controlul importurilor de alimente, iar pe fondul penuriei din ţară, Trezoreria americană menţionează existenţa unor "scheme de corupţie". AGERPRES

Subiecte în articol: sanctiuni americane venezuielei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri