Începând din 12 iunie 2019, Jardin du Luxembourg din centrul Parisului a adaugat celor 106 statui clasice pe care le adăposteşte o lucrare contemporană românească. Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa de la Paris, a instalat în centrul acestei grădini din Cartierul latin, cu sprijinul Senatului francez şi al Ambasadei României la Paris, sculptura «Zgârie-nori» a artistului român Ernö Ciupe Bartha.
Originar din Cluj-Napoca, Ernö Bartha a ştiut să se facă auzit atât prin lucrări, cât şi prin iniţiativele sale singulare. Creator al parcului de sculpturi de fân Arkhai din satul Vlaha (lângă Cluj-Napoca) în 2008, reprezentantul României la Olimpiada culturală de la Londra în 2012, Ernö Bartha este unul dintre artiştii români şi europeni proeminenţi. El creează sculpturi din fân ecologic montat pe schelete metalice, convins că această formă de sculptură este una dintre cele mai pure şi concrete. Sculpturile sale reprezintă expresia unei tradiţii arhaice, artistul decizând să se întoarcă, cu o viziune ecologică de reconectare cu Natura, la o practică unică şi fără vârstă.
Sculptura instalată în Jardin du Luxembourg are 7 metri înălţime şi este constituită dintr-o osatură de metal peste care artistul a pus un strat de fân; totul este apoi învelit cu o plasă metalică şi un strat de silicon transparent. Soclul, realizat dintr-o structură metalică umplută cu dale de beton, este acoperit cu un strat de «numuliţi», fosile datând de 50.000 de ani şi aduse în gradina Luxembourg din regiunea Vlaha (Cluj). Întregul ansamblu cântăreşte două tone. Sculptura este un simbol polisemantic, al tenacităţii europene dar şi al unei viziuni ecologice a demersului creativ, care îşi propune să reprezinte natura într-un mediu urban. «Zgârie-nori» reprezintă acea dorinţă continuu reînnoită de a căuta împreună soluţii pentru ameliorarea lumii în care trăim.
Jardin du Luxembourg este unul dintre cele mai frumoase parcuri «à la française» din Paris, dar şi un muzeu de sculpturi în aer liber. Inspirându-se din parcul florentin Boboli, Grădina Luxembourg a fost creată în 1612, la iniţiativa reginei Maria de Medicis. Fiind unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Paris, vizitatorii pot descoperi aici statui ale reginelor Franţei, ale unor mari compozitori şi, mai nou, sculptura contemporană «Zgârie-nori» care poartă, pe placa explicativă a operei, drapelul românesc.