Jurnalul.ro Cultură Carte O triadă simbolică: Eminescu, Vieru, Călinescu – poeme și povestire pentru eternitate

O triadă simbolică: Eminescu, Vieru, Călinescu – poeme și povestire pentru eternitate

de Magdalena Popa Buluc    |   

„Ziua Culturii Naționale” va fi celebrată la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia printr-o evocare a figurii a doi important poeți – Mihai Eminescu și Grigore Vieru – dar și a lucrării lui George Călinescu, „Enigma Otiliei”, printr-un eveniment ce va avea loc miercuri, 15 ianuarie, la ora 17:30, în Sala de Conferințe a Institutului.

O scurtă încadrare a operei lui Eminescu în contextul realizărilor de seamă ale literaturii europene din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea va fi făcută de scriitorul și criticul de artă Grigore Arbore. Aceasta va fi completată de lectura paralelă – în romană și italiană – a unora dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Eminescu. Se vor folosi, pentru lectură, cele mai reușite transpuneri în limba italiană, realizate până acum, ale textelor eminesciene.

Poetul și criticul italian Enzo Santese va evoca figura lui Grigore Vieru (1935–2009), poet care s-a bucurat de o popularitate extraordinară în rândurile populației de origine și limbă maternă română din Republica Moldova (populație care reprezintă aproximativ 84% din țesutul demografic al acesteia). Foarte iubit atât în dreapta Prutului cât și în Europa, Vieru a fost de câteva ori – ca și Nichita Stănescu – în „roza” propunerilor pentru Nobel. Opera lui Vieru este un imn continuu adus cuvintelor care înnobilează simțul apartenenței la o simțire și o gândire comună. Scria Vieru în depărtatul 1968: „E solo nella tua lingua / accarezzare puoi il dolore / e trasformare in canto / la felicità” (traducere în limba italiană de Maria Grazia Ferraris).

În cadrul aceleiași manifestări, dedicate Zilei Culturii Naționale, va fi prezentată, pe scurt, opera polivalentă a academicianului și profesorului George Călinescu (1899–1965), critic, istoric literar, poet și prozator de prim ordin. Despre opera critică a lui George Călinescu și despre importanța ei pentru definirea caracteristicilor operelor personalităților ale căror scrieri au marcat momentele semnificative ale evoluției literaturii române și poziționării ei în context european va conferenția profesorul emerit Bruno Mazzoni, fost decan al Facultății de Limbi Străine a Universității din Pisa. Despre caracteristicile limbajului literar și al modalităților narative folosite de George Călinescu în romanele sale și în mod special în romanul „Enigma Otiliei”, se va referi în continuare dl. dr. Alessio Colarizi Graziani, un prieten al României, traducător din mai multe limbi, fost înalt funcționar al Senatului Italiei, care este, împreună cu doamna Laura Vincze, și traducător al operei citate a eruditului scriitor roman. (cf. „L’Enigma d’Otilia”, Lithos Editore, Roma).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri