Ochelarii aduc şi un aer de distincţie, de intelectualism, purtătorul de ochelari devine mai interesant, mai misterios. Cu toate acestea, unii refuză să poarte ochelari, se tem că le strică fizionomia. Cu atât mai mult se polemizează pe tema ochelariştilor de pe scenă. Mai la începuturile carierei, excelenta actriţă Emilia Popescu nu concepea să intre pe scenă cu ochelarii pe nas. Până când, fără ochelari fiind, Popeasca, mioapă cu dioptrii de luat în seamă, n-a văzut un decor fără culoare ţipătoare şi s-a lovit de fereastra acestui decor, spărgându-şi arcada, cu sânge şiroind. Acum, Emilia Popescu poartă ochelarii fără nicio inhibiţie şi pe scenă, şi la televizor. Sunt însă artişti pe care nici nu poţi să îi imaginezi fără ochelari. Unul este maestrul Radu Beligan, care a jucat cu ochelari în toate piesele, în filme, chiar de la debutul său, în „O noapte furtunoasă”. Pe Mirabela Dauer nu ţi-o imaginezi fără ochelarii ei de sentimentală, cântă de-i sare sufletul din piept. Fără ochelari, Angela Similea ar afişa o stinghereală. Sunt artişti îndrăgiţi a căror apariţie pe scenă nici nu poate fi concepută fără ochelari. Nicu Constantin purta lentile groase, îi măreau ochii, făcându-i mereu miraţi şi cu strabism evident. Figura lui nostimă căpăta un plus de haz cu ochelarii cu lentile zdravene. Ochelarist cu vechi state era şi Mişu Fotino, actor saşiu, cum zice românul: „cu un ochi la făină şi cu celălalt la slănină”. Umbla vorba în mediul teatrului de revistă că la încheierea unui spectacol, plecând la volanul maşinilor proprietate, Nicu Constantin şi Mişu Fotino şi-au ciocnit uşor atutomobilele. Schimbul de replici a fost delicios. Mişu Fotino a strigat: „De ce nu te uiţi pe unde mergi!?”; la care, Nicu Constantin a întors cuvintele: „Dar tu de ce nu mergi pe unde te uiţi!?”. Nimeni n-a văzut o poză a marelui romancier Marin Preda fără ochelari.