Jurnalul.ro Sport Fotbal intern OFICIAL! Prima etapă din play-off și play-out a fost amânată!

OFICIAL! Prima etapă din play-off și play-out a fost amânată!

Prima etapă din play-off şi play-out a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. 11 cluburi din Liga 1 formulaseră o cerere către LPF în care solicitaseră reprogramarea etapei de la finalul acestei săptămâni după ce ninsoarea și gerul au pus stăpânire pe România.

"Majoritatea cluburilor organizatoare și-au dorit ca prima etapă să nu se joace. Am luat decizia amânării primei etape și o vom comunica oficial în cel mai scurt timp", au precizat oficialii LPF pentru GSP.ro după ședință. 

"Cluburile ne-au trimis solicitări pentru amânarea acestei etape şi am decis în consecinţă. S-a făcut o hârtie şi s-a decis amânarea acestei etape din cauze excepţionale. Din cauza zăpezii multe din terenuri sunt impracticabile, iar riscul de accidentări pentru jucători este ridicat. Această etapă se amână cu o săptămână. Deci practic play-off-ul şi play-out-ul se vor încheia cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut iniţial", a spus Justin Ştefan pentru AGERPRES.

Conform programării iniţiale, la acest sfârşit de săptămână trebuiau să se dispute următoarele partide:

Play-off, etapa 1 - sâmbătă, 3 martie
CS Universitatea Craiova - FC Astra Giurgiu (ora 17,30)
FCSB - FC Viitorul (19,00)
CFR Cluj - CSM Poli Iaşi (20,00)

Play-out, etapa 1 - sâmbătă, 3 martie
FC Botoşani - Juventus Bucureşti
Dinamo - Gaz Metan Mediaş
Concordia Chiajna - ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe
FC Voluntari - ACS Poli Timişoara

Subiecte în articol: liga 1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri