Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Orice persoană ar putea fi identificată, în viitor, după un singur fir de păr (studiu)

Orice persoană ar putea fi identificată, în viitor, după un singur fir de păr (studiu)

Markerii proteici unici din păr ar putea fi folosiţi, alături de mostrele ADN, pentru identificarea persoanelor, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în jurnalul PLOS ONE de oameni de ştiinţă americani de la ''Lawrence Livermore National Laboratory'', informează Science Daily. 

În prezent, în medicina legală şi arheologie sunt folosite, pentru identificarea persoanelor, mostrele ADN, acestea fiind unice în cazul fiecărui individ în parte. Însă, procesele de mediu şi cele chimice pot degrada ADN-ul, limitând utilitatea sa în timp. În schimb, proteinele sunt mai stabile decât ADN-ul şi pot avea variaţii unice în cazul fiecărui om. 

Glendon Parker şi echipa sa de la ''Lawrence Livermore National Laboratory'', au vrut să afle dacă proteina din părul uman poate constitui un alt instrument util pentru identificarea persoanelor. Studiile au fost realizate pe şase indivizi decedaţi în urmă cu peste 250 de ani şi au demonstrat robusteţea acestor proteine. Cercetătorii au analizat urmele prelevate, alături de alte mostre de la oameni în viaţă şi au descoperit în total 185 de markeri proteici din păr despre care estimează că ar fi suficienţi pentru a alcătui un model unic astfel încât un individ să poată fi identificat dintr-o populaţie de un milion de persoane. 

Autorii studiului speră ca în final să realizeze un set de markeri proteici suficient pentru a deosebi un individ din întreaga populaţie a lumii pe baza unui singur fir de păr, mai arată sursa citată.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri