Albert Einstein a dat o definiție a nebuniei: așteptarea la alte rezultate când se procedează la fel de fiecare dată. Aventura vaccinării întregului popor este asumată de stat și pusă în operă cu decizii supercentralizate. Planul a fost conceput la Cotroceni, în centrul de putere al instituțiilor de forță, reunite în CSAT. El are responsabili militari și este dat spre executare civililor. Prima ruptură majoră apare între regulamentele și mentalitățile diferite care asigură funcționarea celor două corpuri sociale. La vremuri de război se impun comportamente „comme a la guerre”, cum zice francezul. Acceptă civilii aceste rigori, luate ca o parte a modului de aplicare a strategiei în lupta cu inamicul invizibil COVID-19? Comanda și conducerea sunt noțiuni diferite, cu aplicații specifice milităriei și civiliei. În perioadele de dictatură, sub legislația stării de urgență, au fost instalate conduceri militare la spitale și la DSP-urile din zonele roșii. Există precedente de militarizare și a altor activități. Au dat rezultate? În 1985 a fost instaurat regimul militarizat în sistemul energetic, dar problema nu era disciplina, ci lipsa de capacitate de producție în centralele electrice. În 1940, luând puterea după catastrofele cedării Basarabiei și Ardealului de Nord, generalul Ion Antonescu pune diagnosticul statului birocratic: ,,Dacă un alt stat, cu o altă structură de bază, cu o pătură burgheză mai puternică, ar fi fost supus acestui examen, el ar fi fost capabil să reziste la această furtună mai mulți ani, chiar dacă în timpul unei generații ar fi avut o conducere nefastă… Un rău de care a suferit Statul acesta birocratic a fost că toate problemele erau rezolvate după ce problema nu mai exista” (Citatul preluat din volumul 3 al lucrării „Istoria loviturilor de stat”, autor Alex Mihai Stoenescu, Editura Rao, 2010). S-au schimbat de atunci doar vremurile, nu și năravurile. Să urmărim cum se vor amenaja spațiile de vaccinare, apoi cum se vor programa milioanele de oameni cuprinși în etapa 3 în sistemul supracentralizat, care nu are o evidență clară a populației. Decalajul dintre stat și societate apare mai evident în perioadele de pericol, de tensiune, în care birocrația, condusă piramidal, nu poate să ofere soluții la fiecare etaj de decizie. Până la locul faptei, orice plan măreț se năruie ca un castel de cărți de joc.