Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Parlamentarii din comisiile de specialitate au votat începerea procedurii de revocare din funcţie a preşedintelui ASF

Parlamentarii din comisiile de specialitate au votat începerea procedurii de revocare din funcţie a preşedintelui ASF

Parlamentarii din comisiile de specialitate reunite au votat, luni, demararea procedurii de revocare din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, care s-ar putea finaliza săptămâna viitoare. 

"După acest vot, cele patru comisii fac raport comun, se înaintează către birourile permanente şi urmează convocarea unei şedinţe comune, în plen, a Camerei Deputaţilor şi Senatului, probabil săptămâna viitoare. Acesta este primul pas în demararea procedurii de revocare a preşedintelui ASF", a declarat preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, Mihai Tudose. 

În ceea ce priveşte salariile compensatorii pe care preşedintele ASF ar urma să le încaseze, în cazul revocării, Mihai Tudose a spus că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple. 

"Eu, din câte ştiu, funcţionează încă acea impozitare cu 85% în domeniu. Şi chiar dacă le-ar lua, este un drept pe care cel în cauză îl primeşte dacă este dat afară din motive neimputabile lui. Noi tocmai propunem eliberarea din funcţie din motive imputabile lui. Prostul management este un motiv imputabil. Şi, atunci, s-ar putea să nu le primească", a explicat Tudose. 

Deputatul Andreea Paul a declarat, în cadrul şedinţei comisiilor reunite, că, potrivit Contractului Colectiv de Muncă din ASF, un angajat disponibilizat încasează opt salarii compensatorii. Potrivit acesteia, preşedintele ASF are un salariu de 13.000 de euro lunar, iar cele opt salarii compensatorii ar însuma 104.000 euro. 

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a fost convocat, luni, la audieri în şedinţa comună a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, respectiv cu Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat. Mişu Negriţoiu, însă, nu s-a prezentat la audieri. AGERPRES

Subiecte în articol: asf demiterea sefului asf misu negritoiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri