Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șase persoane implicate în fraude bancare, arestate preventiv

Șase persoane implicate în fraude bancare, arestate preventiv

de Redacția Jurnalul    |   

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă a șase persoane, iar pentru a șaptea a fost dispusă măsura controlului judiciar, toate cercetate într-un dosar de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.

Potrivit IGPR, în urma celor 58 de percheziții domiciliare efectuate joi de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase, au fost duse la poliție zece persoane, unde, după administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea a nouă dintre acestea, iar față de o altă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Din cercetări a rezultat că persoanele cercetate ar fi transmis mesaje text, prin care ar fi informat victimele despre faptul că pe contul bancar ar avea o plată în așteptare către un comerciant, fiind îndrumați să apeleze un număr de telefon asociat cu banca.

Ulterior, persoanele în cauză ar fi obținut datele cardurilor bancare, pe care le-ar fi folosit pentru a efectua tranzacții frauduloase.

Activitatea infracțională a vizat clienții mai multor unități bancare din România.

Au fost identificate peste 50 de persoane vătămate, iar valoarea aproximativă a prejudiciului se ridică la aproximativ 600.000 de lei.

Sâmbătă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus măsura controlului judiciar față de două persoane reținute, formulând propunere de arestare preventivă față de celelalte șapte persoane reținute.

Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a șase dintre acestea, pentru cea de-a șaptea persoană fiind dispusă măsura controlului judiciar.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fraude bancare persoane arestate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri