Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 200.000 de persoane, cetăţeni români şi străini au tranzitat vineri graniţele ţării

Aproape 200.000 de persoane, cetăţeni români şi străini au tranzitat vineri graniţele ţării

de Redacția Jurnalul    |   

Potrivit IGPF, în data de 13 octombrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 191.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 51.300 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 95.900 de persoane, dintre care 8.988 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 13.10.2023, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 6.354.718 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 91 de fapte ilegale (47 infracţiuni şi 44 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate este de aproximativ 63.400 lei, iar bunuri ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de peste 3.316.000 lei.

Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 35 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale.

Subiecte în articol: persoane granita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri