Jurnalul.ro Ştiri Observator Daea: Despăgubirile pentru calamități sunt corecte

Daea: Despăgubirile pentru calamități sunt corecte

de Redacția Jurnalul    |   

Despăgubirile pentru calamități sunt corecte, sunt necesare și vin în sprijinul fermierilor ale căror producții au fost afectate de secetă, afirmă Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Despăgubirile pentru calamități sunt corecte, sunt necesare și vin în sprijinul fermierilor ale căror producții au fost afectate de secetă. Banii cuveniți drept despăgubiri se acordă pe baza proceselor verbale de constare a gradului de afectare a producției și nu raportat la suprafața însămânțată. Aceasta este regula pe baza căreia Comisia Europeană ne-a aprobat această schemă de ajutor de stat, o regulă logică și firească. Intenția unora de a calcula despăgubirile la suprafața însămânțată este incorectă”, a scris, miercuri seara, pe Facebook, Daea.

Potrivit acestuia, decizia ministerului a fost aceea să dea cât mai repede aceste despăgubiri și o va face conform legii.

„Legea este valabilă și pentru ministrul Agriculturii, și pentru fermieri, și pentru reprezentanții lor!", adaugă ministrul Agriculturii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Petre Daea despăgubiri calamitati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri