Compania americană de medicamente Pfizer anunță că rezultatele intermediare arată că vaccinul împotriva COVID-19 este eficient în proporție de 95% și protejează îndeosebi vârstnice, care au riscul cel mai mare de a muri din cauza infecției, scrie apnews.com.
Anunțul survine la o săptămână după primele dezvăluiri ale testelor preliminare, iar societatea va cere, în zilele următoare, aproparea Administrației pentru Alimentație și Medicamente (FDA) din SUA pentru punerea pe piață a tratamentului. Vaccinul a fost dezvoltat împreună cu producătorul german BioNTech.
Studiul a fost realizat pe 170 de voluntari, dintre care doar în 8 cazuri a apărut infecția cu virusul SARS-CoV-2. Dintre cele 8 peresoane, una a dezboltat simptome severe.
Pfizer nu a publicat încă informații detaliate despre studiul său, iar rezultatele nu au fost analizate de experți independenți.
Reprezentanții companiei au declarat că eficiența acestuia este de 94% la adulții cu vârste peste 65 de ani, deși nu este clar modul în care au ajuns la această concluzie.
La cercetare s-au înscris 44.000 de voluntari din Statele Unite și din alte 5 state. Vor fi colectate date privind siguranța și eficiența acestuia asupra voluntarilor în următorii doi ani.
Pfizer și BioNTech au declarat că se așteaptă să producă până la 50 de milioane de doze de vaccin la nivel global în 2020 și până la 1,3 miliarde de doze în 2021.
La începutul acestei săptămâni, și compania Moderna Inc. a anunțat că vaccinul său experimental este eficient în proporție de 94,5%, după o analiză intermediară a cercetărilor sale. Aceasta nu a dezvăluit detalii de siguranță ale tratamentului, dar a afirmat că nu au fost raportate efecte secundare grave ale vaccinului, cea mai frecventă fiind oboseala după a doua doză de vaccin, afectând aproximativ 4% dintre participanți.
Oficialii americani speră să aibă aproximativ 20 de milioane de doze de vaccin de la Moderna și Pfizer disponibile pentru distribuire la sfârșitul lunii decembrie. Primele vor fi oferite grupurilor vulnerabile, respectiv personalului medical și celor cu afecțiuni grave de sănătate.