Jurnalul.ro Ştiri Politică Planul lui Iohannis: primul guvern dărâmat de Curtea Constituțională

Planul lui Iohannis: primul guvern dărâmat de Curtea Constituțională

de Ion Alexandru    |   

Prima asumare a răspunderii Guvernului Orban, care a avut loc, ieri, a fost una “de antrenament” și a trecut fără probleme de Parlament, întrucât niciunul dintre partidele reprezentate în Legislativ nu va depune moțiune de cenzură. În acest sens, Ludovic Orban a făcut “botezul” unui modus operandi pe care intenționează să-l utilizeze la maximum. Surse politice afirmă că următorul pas în acest sens este asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul Legii Bugetului de Stat. Mișcare absolut neconstituțională, însă care, dacă va fi făcută, mizează pe “apetitul inexistent” al parlamentarilor de a demite Executivul prin moțiune de cenzură, riscând, astfel, declanșarea alegerilor anticipate. Însă, chiar dacă nu se va depune, nici de această dată, moțiune de cenzură, Guvernul va fi demis de… Curtea Constituțională.

 

Asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul Legii Bugetului de Stat este o ipoteză luată în calcul de către PNL și de președintele Klaus Iohannis. Zilele trecute, premierul Ludovic Orban afirma că, în cazul în care proiectul Legii Bugetului nu va fi adoptat de Parlament până pe 31 decembrie 2019, Executivul își va angaja răspunderea. Ilegal și neconstituțional.

Conform articolului 138 din Constituția României, “Bugetul public național cuprinde Bugetul de Stat, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor. Guvernul elaborează proiectul Bugetului de Stat și pe cel al Asigurărilor Sociale de Stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului”. Cu alte cuvinte, Bugetul se supune la vot în Plenul Parlamentului.

Tot Constituția României arată că Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unor programe, a unor chestiuni de politică generală sau asupra unui proiect de lege. Însă, conform specialiștilor în drept constituțional consultați de “Jurnalul”, nu și pe Legea Bugetului.

 

Nu cade în Parlament, se rezolvă la Curtea Constituțională

Avocatul Lucian Bolcaș a precizat, în exclusivitate pentru “Jurnalul”, că “Bugetul de Stat nu poate face obiectul asumării răspunderii Guvernului. Dacă se va adopta o astfel de variantă, atunci Guvernul riscă o moțiune de cenzură. Dacă nu se depune moțiunea de cenzură, iar Legea Bugetului este adoptată rin asumarea răspunderii, va fi desființată de către Curtea Constituțională”, precizează maestrul Bolcaș. Acesta a adăugat că respingerea Bugetului de Stat, pe motive de neconstituționalitate, ar reprezenta un fapt de o gravitate fără precedent, însă admite că, în spatele unui asemenea demers, ar sta un plan minuțios calculat. “Dacă Legea Bugetului, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, <

În fapt, demiterea Guvernului Orban nu este altceva decât ceea ce așteaptă Klaus Iohannis, care a și anunțat că își dorește neapărat organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Primul pas pentru realizarea acestui deziderat este căderea Guvernului, urmată de respingerea, în Parlament, a două propuneri de premier consecutive. După epuizarea acestor etape, președintele poate dizolva Parlamentul și se organizează alegeri anticipate. În toată această perioadă, însă, România va trăi din Bugetul pe anul 2019, întrucât un guvern interimar nu poate elabora un nou proiect de buget.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri