Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Plouă cu amenzi la compania de asigurări Euroins

Plouă cu amenzi la compania de asigurări Euroins

de Adrian Stoica    |   

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat compania de asigurări cu suma de 600.000 de lei după ce a constatat o serie de deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare.

De asemenea, societatea a mai fost amendată cu suma de 1,5 milioane de lei, iar directorul general şi directorul executiv cu câte 100.000 de lei ca urmare a constatării unor deficienţe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele le gislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital.

În plus, societatea va avea obligația de a transmite ASF un plan de finanțare și de redresare în vederea restabilirii indicatorilor de solvabilitate, în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, societatea trebuie să revizuiască tarifele de primă RCA, având în vedere deficiențele constatate, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri