Și, după cum știm, inflația monetară e o taxă ascunsă pe economisire și în general asupra tuturor celor care câștigă venituri fixe.
Nu e însă singura formă de inflație. Un fenomen specific modernității și care s-a agravat în ultimii ani e inflația legislativă și de reglementare. Kilometri de texte de legi noi se adaugă anual în repertoriile statelor. Dar nu e vorba doar de legi și ordonanțe, ci în primul rând de multitudinea de ordine, norme, proceduri și directive emise de o pleiadă de agenții și birouri de reglementare așa-zis independente, inventate pentru a nu lăsa neîngrădit practic nici un domeniu de activitate.
În economie și comerț, acest fapt se traduce prin uniformizarea ofertei, lipsă de diversitate și de alternative pentru consumatori. Concurența a rămas un concept gol de conținut, cu toate că s-au creat instituții al căror rol oficial e chiar acela de a o stimula și proteja, de a dezintegra cartelurile, oligopolurile și înțelegerile pe sub masă. Dar inflația de reglementări în economie chiar asta face: blochează intrările noi pe piețe, ferește de pierderi și falimente jucătorii consacrați, totul în dauna clienților.
Pe acest fond, în care marile companii doar simulează competiția, ce rost mai are să investești în a-ți diferenția realmente produsele și serviciile de cele ale „colegilor de patronat”, de a găsi modalități mai ieftine, mai bune, mai personalizate de a-ți satisface clientela? În schimb, are sens să investești în adaptarea la reglementări (și în adaptarea reglementărilor la nevoile tale, prin lobby și advocacy), precum și în publicitate.
A-și face cunoscută oferta e perfect firesc și chiar vital pentru un comerciant. De vreme însă ce diferențele în oferte s-au îngustat la extrem, campaniile de comunicare au căpătat un rol disproporționat de mare. Astfel, consumatorii sunt asaltați de o adevărată inflație pseudoinformațională care, în loc să le ofere cunoaștere, nu le induce decât confuzie. Cutiile de scrisori, reale sau virtuale, sunt pline de spamuri de marketing care se pretind a fi informative și a căror valoare informativă e sub zero. Firmele se bat în prospecte, nu în bunuri reale.
Consumatorii sunt acuzați adesea de superficialitate, că nu citesc contractele (de tip șablon, de altfel, nenegociate și personalizate), precum și termenii și condițiile ofertelor pe care le acceptă. Că sunt needucați. Cine are însă timp? Contractele, ca și produsele ca atare, ar trebui să fie simple, logice și transparente. Dar, din păcate, au ajuns să fie exact opusul sub imperiul unor reglementări care se laudă că-s menite să-i protejeze pe consumatori. Nu fac decât să amplifice asimetria informațională care îi pune pe cumpărători într-o poziție de inferioritate față de vânzători. Economia a ajuns să semene până la confuzie cu politica: nu câștigă cel mai bun, ci cel mai priceput în a manipula.