IPJ Argeș anunță că, joi, Poliția Municipiului Câmpulung a primit de la Biroul Electoral Județean Argeș sesizarea unui bărbat de 54 de ani, din Câmpulung, membru al unui partid politic.
„În cuprinsul sesizării depuse de bărbat, acesta susține că reprezentanții partidului din care face parte, au solicitat membrilor organizației din județul Argeș, achitarea în avans a cotizației anuale de membru de partid, considerând că acest aspect întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în contextul participării acestora ca reprezentanți în secțiile de votare, din luna mai”, transmite IPJ Argeș.
Polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, în cauză fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecatoria Câmpulung.
Surse din cadrul anchetei susțin că este vorba de SOS.
UPDATE:
BEJ Argeș a primit o sesizare în care se arată că fiecare reprezentant în secțiile de votare al SOS este obligat să plătească suma de 100 lei. Pentru această sumă, cei care au făcut sesizarea spun că nu primesc chitanță și li s-a spus că cei 100 lei reprezintă plata anticipată a cotizației pentru un an.
Semnatarul sesizării susține că mulți dintre cei care nu au achitat această sumă nu au fost trimiși în secțiile de votare.
(sursa: Mediafax)