Jurnalul.ro Ştiri Justitie Pompier si polițist din Iași, agresori sexuali. Cei doi bărbați au întreținut relații intime cu minore

Pompier si polițist din Iași, agresori sexuali. Cei doi bărbați au întreținut relații intime cu minore

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii DIICOT au reținut un angajat ISU și un agent de poliție, ambii din Iași, pentru relații sexuale cu minore. Unul dintre ei este cercetat și pentru pornografie infantilă. Procurorii cer arestare preventivă a celor doi, pentru o perioadă de 30 de zile.

„La data de 04.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a doi inculpați, unul pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor, iar cel de-al doilea pentru săvârșirea a două infracțiuni de act sexual cu un minor. Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada ianuarie- septembrie 2023, primul inculpat a întreținut de mai multe ori relații sexuale cu o persoană vătămată minoră în vârstă de 13 ani. Începând cu luna septembrie 2023 și până la data de 4 octombrie 2023 același inculpat a deținut în telefonul mobil personal, materiale pornografice de tip imagine și video înfățișând-o pe victima minoră în ipostaze sexuale explicite”, potrivit DIICOT.

Conform sursei citate, cel de-al doilea inculpat, în perioada februarie 2020 – septembrie 2023, a întreținut, în mai multe ocazii, raporturi sexuale cu două persoane minore, una în vârstă de 13 ani, iar cea de a doua având vârsta de 12 ani la debutul activității infracționale în februarie 2020.

„Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Iași, fiind ridicate mai multe telefoane mobile și dispozitive de stocare a datelor. Precizăm faptul că unul dintre inculpați este soldat profesionist – servant în cadrul ISU Iași, iar cel de al doilea este agent de poliție în cadrul IPJ Iași. În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, se menționează în comunicat.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: pompier politist diicot
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri