Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a efectuat percheziții la un centru al agenției spațiale de stat, Roskosmos, vineri, în urma suspiciunii ca a avut loc o scurgere de informații despre noile rachete hipersonice către statele occidentale, potrivit BBC.
Agenția spațială de stat, Roskosmos, a declarat că echipa de securitate a agenției cooperează cu ofițerii FSB pentru soluționarea cazului. 10 angajați ai subsidiarei TsNIIMash sunt suspectați de cooperare cu serviciile occidentale. Biroul unui director a fost, de asemenea, percheziționat.
Suspecții au putea fi acuzați de înaltă trădare.
Rachetele hipersonice pot zbura cu de cinci ori viteza sunetului. Ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu, a publicat, joi, videoclipuri cu două noi rachete hipersonice, numite Kinzhal și Avangard. Ambele pot transporta focoase nucleare.